Peste 100 de organizații, companii și persoane cunoscute din județul Suceava au transmis Guvernului o scrisoare deschisă prin care cer măsuri urgente în vederea combaterii epidemiei de coronavirus din Suceava, precum dotarea spitalelor și detașarea personalului medical din alte județe


Intră acum și în grupul de

Peste o sută de organizații, companii și reprezentanți ai unor profesii liberale din județul Suceava au semnat o scrisoare deschisă în care solicită câteva măsuri urgente absolut necesare pentru județul Suceava. Totodată, organizațiile fac apel la societatea civilă și la mass-media din România să se solidarizeze cu situația fără precedent din județul Suceava.

Redăm integral scrisoarea: 

Către,

Guvernul României, domnului prim-ministru Ludovic Orban Ministerul Afacerilor Interne, domnului ministru Marcel Vela Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență

În contextul anunțării în seara de 30 martie 2020 a măsurii carantinării Municipiului Suceava și a 8 localități adiacente, prin Ordonanța Militară nr. 6/2020,

Având în vedere că din totalul de peste 2100 de cazuri confirmate cu COVID-19, un număr de 593 de cazuri sunt în Suceava, adică o pătrime din numărul de cazuri la nivel național, Având în vedere că din cele 65 de decese confirmate la nivel național, un număr de 22 de decese au fost ale unor pacienți internați la Spitalul Județean Suceava,

Având în vedere că în ultimele zile, organizațiile societății civile au primit numeroase apeluri din partea personalului medical din județ referitoare la lipsa materialelor și echipamentelor de protecție, medicamentelor, aparaturii, personalului și resurselor necesare gestionării acestei crize

ORGANIZAȚIILE ȘI GRUPURILE SEMNATARE VĂ SOLICITĂ:

1. Aprovizionarea urgentă a spitalelor din județul Suceava cu materialele, echipamentele de protecție și medicamentele necesare gestionării acestei crize, atât pentru spitale, cât și pentru populație;

2. Detașarea personalului necesar pentru a permite spitalelor din județ să gestioneze situația curentă;

3. Testarea printr-o anchetă epidemiologică extinsă a populației la nivelul municipiului Suceava și a aglomerărilor urbane din județ;

4. Urgentarea deschiderii spitalului municipal Fălticeni;

5. Publicarea zilnică, stabilită cu caracter obligatoriu (prin act normativ) pentru toate spitalele din județul Suceava și din țară, în timp real, a următoarelor informații:

● capacitatea spitalelor din județ;

● numărul de cazuri COVID, a numărului de persoane vindecate/fiecare spital și localitate în parte, respectiv numărul persoanelor aflate în carantină și autoizolare, pe localități;

● numărul personalului/categorii din fiecare spital;

● necesarul zilnic de echipamente de protecție și a medicamentelor specifice, precum și a stocurilor existente;

● acțiunile de aprovizionare și datele estimate.

6. Crearea unei celule de criză care va include obligatoriu autoritățile locale și județene, instituțiile deconcentrate relevante, conducerile spitalelor și liderii organizațiilor societății civile pentru sincronizarea tuturor eforturilor făcute pentru sistemul medical din județ și pentru pacienți.

7. Crearea și publicarea unor proceduri naționale clare pentru:

● modalitatea de consum a materialelor sanitare și de folosire a echipamentelor de protecție; ● echiparea și dezechiparea corespunzătoare a personalului medical;

● fundamentarea necesarului de către fiecare unitate spitalicească.

În ultimele 2 săptămâni, zeci de voluntari din organizațiile și companiile semnatare au petrecut zile întregi căutând stocuri, adaptându-și producția sau asigurând suportul logistic în momente critice pentru spitalele din județ

SEMNATARI:

Organizații nonguvernamentale: Crucea Roșie Suceava, Asociația Rotary Club Suceava Cetate, Asociația Rădăuțiul Civic, Impreună pentru #Suceava, Safari Club International – Central Romanian Chapter, Asociația Bafi, Asociația Rotary Club Câmpulung Moldovenesc Rarău Bucovina, Asociaţia Creativities, Asociația Juventus, Fundația Județeană pentru Tineret Suceava, Grupul Inițiative pentru Bilca, Frătăuțiul Civic, Asociatia European Media and Cinematic Community, Asociatia Rotary Club Falticeni, Asociația Studenților din Universitatea Suceava, Asociatia de Dezvoltare Economica si Regionala ADER, Club, ul Eco-Montan Bucovina Rădăuți, Asociația Transportatorilor de Mărfuri Bucovina, Asociația Comunitară Bucovina, Asociația Club “Rotary Dorna”, Asociația Dorna EcoActiv, Asociația Națională pentru Dezvoltare Rurală Montană “RoMontana”, Asociația Forumul Montan din România, Asociația pentru Bunăstarea Cailor, Asociația de Vânătoare și Pescuit Sportiv „Țara Dornelor”, Asociația Redescoperă Vatra Dornei, Salvați Copiii filiala Suceava, Asociația pentru Turism Bucovina, Asociația Door to Home, Asociația Licuricii Fericiți Câmpulung Moldovenesc, Asociatia Donează Gura Humorului, Asociația I.S.E.A. – Centrul Social Maria Ward Rădăuți, Clubul Fotografilor Suceveni, Asociația UMANIA- Forumul pentru Fuziune Socială, Club Toastmasters Rădăuți, Asociația Fotografică BucovinaFOTOgenică Câmpulung Moldovenesc, Asociația Hai în Bucovina, Filiala Cadrelor Militare în Rezervă din Ministerul de Interne Câmpulung Moldovenesc, Asociația Mediatorilor din Bucovina Județul Suceava, Asociația KULT-ART, Asociația HUȚUL-EKO, Asociația ACTAR, Asociația Dorna Urban, Asociația EduMax, Consiliul Județean al Elevilor Suceava, Organizația Tinerilor Dorneni., Asociația Studențească PRIME Iași.

Antreprenori, companii, mass-media: Ștefan MANDACHI – S.C. Strong MND Corporation SRL și Mandachi Industry, S.C. TRUTZI S.R.L., S.C. MEDOPTIC S.R.L., S.C. DUO STIL S.R.L., S.C. SIMPLY MIND S.R.L., S.C. LUCICOSM S.R.L., S.C. TOPERZER SIGNATURE S.R.L., S.C. INA FERESTRE S.R.L., S.C. CONDISTAR ALLIANCE S.R.L., S.C. GRAFFITI PRINT S.R.L., S.C. CAMELEON LEATHER SHOES S.R.L., S.C. TERRA SILVA S.R.L., S.C. VENTUS COMPANY S.R.L, SC EUROCARS S.R.L.,S.C. MY NEXT DESTINATION S.R.L., S.C. REAL DEAL S.R.L., S.C. Clipa Code Factory S.R.L., S.C. ACME S.R.L., S.C. AMIS ECOMMERCE S.R.L, S.C. BELAMY S.R.L., S.C. GAMAR CONSTRUCT S.R.L., AS.R.LExpert SRL, Accerr Expert S.R.L., S.C. Centru Vechi S.R.L., S.C. DORNA MEDICAL S.R.L., S.C. KABAN-HRS S.R.L., SC DOREXIM SRL, SC Plus Valoare Bucovina SRL, SC EGGER Romania SRL, SC ROBO TRANS SRL, S.C. MODIN S.A, NEstTV Channel Suceava, S.C. AVANTEC PSuceavaLIVE, RYA-ART FOTO SRL, COOPERATIVA SOCIALA KULT-ART FUSION SRL,, S.C. TRUPA9SV SRL, PROMOART SRL, MULTIMEDIA FACTORY S.R.L., SPECTRUM ECO MED S.R.L., SCM Crinul Radauti, GRIPADS S.R.L., Grupul de firme “CALCARUL S.A – POJORÂTA”, SC LUST Expert S.R.L., SC ADRIA SRL, SC AUTO ADRIA SRL,S.C. STIL MEDIA S.R.L., RADIO VIVA FM, RADIO IMPACT FM Suceava, SC WHELLS GARAGE SRL., SC GRI COM SRL, S.C. PRO TITIN S.A. ; S.C. TITIN SERVICE S.R.L., SC Sheros SRL și SC Spebo SRL SC NGGS SECURITY SRL, SC NG GRUPUL DE SECURITATE SRL.

Profesii liberale: Societatea Profesională Notarială – Apostol, Cabinet avocat „Amariei Camelia” SPN Mandici Rădăuți, BEJ Dumitraș Ancuța, VARGAN și VARGAN – Societate Civilă de Avocați, Biroul Individual Notarial Rey Oltica Veronica, Fly Music, SCPEJ Moroșan Oana și Țugui Claudia, BEJ Cristurean Paula, Cabinet de Avocat Todorese Doina Mirela, Cabinet de Avocat Popescu Bogdan, Cabinet Avocat Ignătescu Camelia, ENACHE PIRTEA și ASOCIAȚII, MGA Insolvency SPRL, arh. Daniel Tudor Munteanu, arh. Ana Victoria Munteanu, arh. Elisabeta Rabiniuc Mocanu – SC ARHITECT ‘95 SRL, I.I Troașe Mirela – Câmpulung Moldovenesc, C.M.I O.R.L Dr. Laza Anca Nicoleta – Câmpulung Moldovenesc, I.I. Fediuc I. Elena Carmen – Suceava.


Intră acum și în grupul de