Intră acum și în grupul de
Încă un șofer băut a fost identificat pe DN 2H, în comuna Vicovu de Jos. Incidentul a avut loc joi dimineață, la fel precum și cazul de la Suceava, în care un bărbat băut și fără permis a comis un accident rutier, iar apoi a refuzat testarea cu aparatul etilotest și a înjurat polițiștii.
Astfel, potrivit IPJ Suceava, mașina condusă de un bărbat de 40 de ani, din comuna Vicovu de Jos, a fost oprită pentru control.
În aceste condiții, întrucât șoferul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0.74 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Pe lângă asta, bărbatul a mai fost amendat cu 5.000 lei pentru nerespectarea interdicţiei de circulaţie instituite prin Ordonanța militară nr. 3.
IPJ Suceava menționează că în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de ,,conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, ce va fi soluţionat procedural.
Intră acum și în grupul de