Intră acum și în grupul de
Având în vedere situația de urgență, instituită prin Decretul Prezidențial nr. 195/2020, publicat în Monitorul Oficial numărul 212 din data de 16.03.2020, Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară, la propunerea Institutului de Studii Financiare, a adoptat Decizia nr. 451/02.04.2020, prin care, se suspendă, până la data de 01.07.2020, plata taxei de examinare pentru pregătirea profesională inițială.
Președintele ISF – domnul Călin Rangu:
„Institutul de Studii Financiare este solidar cu piața financiară nebancară în această perioadă de criză și în acest sens a propus aprobării Consiliului ASF suspendarea pană pe data de 1 iulie 2020 a plății taxei de examinare aferentă examenului de pregătire profesională inițială pentru accederea în piața asigurărilor. Astfel vom facilita accesul a noi specialiști, mai ales în această perioadă de criză, în domeniul asigurărilor. Avand în vedere că datorită situației economice prin care trecem numărul persoanelor rămase fără un loc de muncă este de ordinul sutelor de mii, aceștia se pot reconverti ca intermediari de asigurări, o meserie care aduce multe satisfacții, inclusiv financiare. Impactul financiar suportat de către ISF pentru a sprijini piața de asigurări se ridică la aproximativ 600.000 de lei. În acelasi timp pentru susținerea profesioniștilor care activează în acest moment pe piață, validitatea certificatelor de competențe profesionale care ar expira în această perioadă se prelungește cu 3 luni”.
Vicepreședintele ISF – domnul Valentin Ionescu:
Având în vedere situația legată de impactul Covid-19, suspendarea cu 3 luni pentru plata taxelor de examinare ISF, coroborat cu prelungirea valabilității certificatelor care expirau în aceasta perioadă, reprezintă un demers normal, care ajută la reducerea presiunii pe costuri, pentru intermediarii în asigurări, și nu numai, în aceste momente dificile. Detalii aici.
Intră acum și în grupul de