Intră acum și în grupul de
Garda Forestieră Suceava continuă să acționeze și în perioada stării de urgență. Astfel, potrivit unui comunicat al instituției, în perioada 16-31 martie, au fost efectuate controale pe drumurile publice şi forestiere pentru identificarea transporturilor ilegale de materiale lemnoase, împreună cu delegații Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, a Inspectoratului Județean de Jandarmi Suceava, în colaborare și cu structurile silvice autorizate.
Prin uramre, au fost constatate abateri grave de la respectarea regimului silvic, ocazie cu care s-au constatat și aplicat 19 sancțiuni contravenționale cu o valoare de 58.000 lei. În cadrul acțiunilor desfășurate s-au confiscat 283 materiale lemnoase, din care 86 mc material lemnos fizic iar 197 mc material lemnos confiscat valoric, arată sursa citată.
Redăm în continuare comunicatul Gărzii Forestiere Suceava:
„Garda Forestieră Suceava, în acord cu DECRET nr. 195 din 16 martie 2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, precum și a Ordonanțelor Militare emise în perioada menționată, a implementat o serie de măsuri în scopul prevenirii răspândirii infecției cu coronavirusul SARS-CoV-2.
În acest context, activitatea de control cât și de implementare desfășurată de angajații Gărzii Forestiere Suceava, a fost asigurată cu continuitate pe toată această perioadă, cu respectarea normelor de prevenire a transmiterii noul coronavirus, respectiv pe durata efectuării controalelor angajații Gărzii Forestiere Suceava au luat măsurile necesare atât de protejare a cetățeanului cât și a propriei persoane.
În conformitate cu Ordonanța Militară nr. 7, Art. 17. Garda Forestieră Suceava, va participa în dispozitivele de ordine publică şi control al circulaţiei pe drumurile publice, împreună cu personalul Ministerului Afacerilor Interne şi al Ministerului Apărării Naţionale, în vederea desfăşurării activităţilor/controalelor specifice pe linie de control silvic. Astfel, începând cu data de 06.04.2020 și până la noi prevederi, pe drumurile județului Suceava vor fi instituite puncte fixe de control mixt.
Facem mențiunea că angajații Gărzii Forestiere Suceava, în exercitarea atribuțiilor de control, au utilizat sistemul SUMAL, precum și componentele sale, pentru constatarea și probarea ilegalităților în domeniul silvic.
Garda Forestieră Suceava în cooperare cu Inspectoratul Județean de Poliție Suceava, precum și cu Inspectoratului Județean de Jandarmi Suceava, va continua patrulările în scopul de a preveni cât și de a combate delictele silvice, atât pe cuprinsul pădurii cât și pe drumurile publice.”
Intră acum și în grupul de