Medicii de familie și centrele de îngrijire din Suceava vor fi asigurate cu măști chirurgicale donate de eMag


Intră acum și în grupul de

Prefectura Suceava a anunțat, astăzi, că în județul Suceava vor ajunge 47.400 măști chirurgicale cu trei pliuri, din care 27.100 măști destinate medicilor de familie și 20.300 măști destinate centrelor de îngrijire ale persoanelor vârstnice și pentru bolnavi cronici.

Măștile fac parte din donația făcută de SC Dante International SA (eMAG) către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, în volumul total de 4.150.000 de măști chirurgicale.

Astfel, precizează Prefectura Suceava, prin Ordinul Comandantului Acțiunii măștile au fost repartizate către cele 41 de județe, Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București, CASAOPSNAJ și cele 41 de direcții generale de asistență socială și protecția copilului județene.

Măștile destinate medicilor de familie vor fi distribuite prin intermediul Casei de Asigurări de Sănătate Suceava, iar cele destinate centrelor de îngrijire ale persoanelor vârstnice și pentru bolnavi cronici vor fi distribuite prin intermediul DGAPSC Suceava, mai menționează Prefectura Suceava.


Intră acum și în grupul de