Mai multe persoane au fost amendate la Milișăuți pentru încălcarea ordonanțelor militare. Unele aveau declarații pe proprie răspundere, dar erau completate greșit


Intră acum și în grupul de

În cursul zilei de marți, 14 aprilie, polițiștii suceveni au executat o acțiune pe raza orașului Milișăuți privind identificarea persoanelor care încalcă ordonanțele militare.

Potrivit IPJ Suceava, au fost efectuate 30 de controale în localuri publice, iar pe lângă asta au fost legitimate 27 de persoane și controlate 24 de autovehicule.

Astfel, au fost aplicate șase sancțiuni contravenționale în valoare de 6.000 lei pentru nerespectarea prevederilor ordonanțelor militare.  

De menționat este că unele persoane aveau declarații pe proprie răspundere, însă conțineau date greșite.

De exemplu, un tânăr de 18 ani, din comuna Sucevița, a prezentat pentru control o declarație pe proprie răspundere în care nu era completat motivul deplasării, data era greșită (01 aprilie 2020), iar locul deplasării era menționat eronat în altă localitate.

Un alt tânăr, tot din Sucevița, a fost oprit pentru control în timp ce conducea o autoutilitară pe strada Țarinei din orașul Milișăuți, transportând material lemnos. În declarația pe proprie răspundere, însă, era precizat locul deplasării – localitatea Todirești.

Sursa precizează că cei doi tineri au fost amendați cu câte 2.000 lei.


Intră acum și în grupul de