Intră acum și în grupul de
Elevii de la Şcoala nr. 9 din cartierul sucevean Obcini vor face orele de sport în condiţii pe care nu le visau până acum. Conducerea administraţiei publice locale a dat încă o dată asigurări că sala de sport de la principala unitate de învăţământ din cel mai nou cartier sucevean va fi gata până la începerea anului şcolar 2009-2010.
Mai mult, în cadrul unei conferinţe de presă, susţinută miercuri de primarul municipiului, Ion Lungu, a declarat că „pe data de 15 septembrie cu certitudine va fi inaugurată sala de sport ce va avea o capacitate de 150 de locuri şi care în momentul de faţă necesită ultimele retuşuri”.
În plus, edilul-şef al municipiului a spus că au ajuns în visteria oraşului şi 8,1 miliarde de lei vechi, bani ce vor fi utilizaţi pentru amenajarea a 5 grădiniţe. Trei dintre acestea sunt cele promise locuitorilor din cartierul Obcini la care se adaugă unităţile Aşchiuţă şi Prichindel.
Intră acum și în grupul de