Intră acum și în grupul de
Polițiștii de frontieră suceveni au depistat, astăzi dimineață, o autoutilitară abandonată în care erau peste 30.000 pachete cu țigări de contrabandă.
Potrivit Comisarului șef de poliție de frontieră Ilie Poroch Serițan, purtător de cuvânt al Poliției de Frontieră Suceava, vehiculul Volkswagen Transporter a fost depistat în jurul orei 05:00, într-o zona limitrofă a localității Straja.
În interiorul autoutilitarei au fost descoperite mai multe colete care conțin țigări de proveniență ucraineană.
Mai exact, coletele conțineau 31.270 pachete țigări, în valoare de aproximativ 365.900 lei.
Sursa mai menționează că pe timpul cercetărilor s-a mai stabilit faptul că autoutilitara marca Volkswagen avea număr fals de înmatriculare, iar în continuare se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, in vederea depistării tuturor persoanelor implicate.
Intră acum și în grupul de