Intră acum și în grupul de
O locuință și mai multe anexe, din localitatea suceveană Vama, au ars într-un incendiu izbucnit în seara de 26 aprilie.
Potrivit ISU Suceava, incendiul a fost anunțat la 19:38, la fața locului intervenind pompierii militari cu patru autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
La sosirea echipajelor, ardeau două anexe, acoperișul și o parte din mansarda unei case de locuit, corp comun, cu pericol de propagare la vecinătăți. De asemenea, flăcările au afectat parțial și un garaj din gospodăria învecinată.
Incendiul a fost lichidat la ora 22:45, dar până atunci au ars camera centralei, o șură de lemne și acoperișul locuinței pe o suprafață totală de aproximativ 120 mp. Au mai ars o cameră de la nivelul mansardei pe 20 mp, obiecte de mobilier, materiale textile, aparate electronice, documente personale și acte de proprietate. S-au degradat pereții și tavanele casei, precum și instalațiile – electrică, sanitară și de încălzire.
Pe lângă asta, la gospodăria învecinată, au ars un perete din scândură al garajului, pe 16 mp, și acoperișul construcției pe 40 mp.
Pompierii au salvat construcțiile din apropiere, cu bunurile aferente.
Sursa precizează că incendiul a izbucnit din camera centralei termice, cel mai probabil, din cauza jarului sau scânteilor căzute din sistemul de încălzire.
Intră acum și în grupul de