Polițiștii l-au identificat pe bărbatul care a furat un dozator de dezinfectant de la o scară de bloc din Suceava. Este cercetat penal și a fost amendat pentru încălcarea ordonanțelor militare


Intră acum și în grupul de

Polițiștii suceveni au reușit să identifice persoana care a fost surprinsă pe camere de luat vederi când fura un dozator de dezinfectant de la o scară de bloc din cartierul Burdujeni din municipiul Suceava.

Acesta este un sucevean de 39 de ani. El a fost prins în seara de duminică într-un bloc de pe str. Amurgului din Suceava având asupra sa o sticlă din plastic la 0,5 l în interiorul căreia se afla soluție dezinfectantă.

Referitor la acest aspect, bărbatul a recunoscut că a sustras respectiva soluție din mai multe recipiente amplasate în incinta scărilor de bloc din zona în care locuiește.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar pe lângă asta suceveanul a fost amendat pentru lipsa declarației pe proprie răspundere.


Intră acum și în grupul de