Intră acum și în grupul de
Având în vedere informaţiile publicate în ultima perioadă de către Societatea de Investiţii Financiare Transilvania S.A. (SIF Transilvania S.A.) pe site-ul propriu, mesaje semnate de către anumite persoane care nu mai au calitatea de reprezentanţi ai acestei societăţi, în care sunt aduse acuzaţii grave la adresa Autorităţii de Supraveghere Financiară (A.S.F.) şi a membrilor Consiliului A.S.F., Autoritatea doreşte să facă următoarele precizări:
– A.S.F. dezminte cu fermitate afirmaţiile publicate ca reacţie la măsurile întreprinse de Autoritate pentru restabilirea condiţiilor de legalitate în ceea ce priveşte funcţionarea SIF Transilvania S.A., precum şi pentru respectarea drepturilor acţionarilor acestei societăţi;
– A.S.F. acţionează cu bună-credinţă, cu echidistanţă şi în limitele legii care îi oferă atribuţii privind reglementarea şi supravegherea pieţelor financiare non-bancare din România;
– A.S.F. este, conform legii, singura autoritate în măsură să se pronunţe asupra considerentelor de oportunitate, a evaluărilor şi analizelor care stau la baza emiterii deciziilor sale. Autoritatea nu a acţionat şi nu va acţiona în niciun caz la presiunea vreunei entităţi publice sau private pentru îndeplinirea actelor de reglementare şi supraveghere a pieţelor financiare non-bancare.
Conducerea şi angajaţii Autorităţii de Supraveghere Financiară îşi rezervă dreptul de a sesiza organele competente şi de a formula acţiuni în instanţă împotriva celor care aduc în mod deliberat atingere atât demnităţii şi bunei reputaţii individuale, cât şi prestigiului instituţional.
Despre A.S.F.
A.S.F. este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012, aprobată cu modificări şi completări prin Legea 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital. A.S.F. contribuie la consolidarea cadrului integrat de funcţionare a celor trei sectoare, care însumează peste 10 milioane de participanţi. Mai multe informaţii puteţi găsi pe www.asfromania.ro.
Intră acum și în grupul de