Mai puţini profesori necalificaţi în învăţământul sucevean


Intră acum și în grupul de

Până la sfârşitul lunii, Inspectoratul Şcolar Suceava va avea o situaţie clară a profesorilor calificaţi şi necalificaţi din învăţământul sucevean. „La sfârşitul lunii, se va şti cu siguranţă situaţia profesorilor calificaţi şi necalificaţi”, a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă şeful IŞJ Suceava, Petru Carcalete. Acesta a precizat că numărul necalificaţilor este mai mic, dar mai sunt şi posturi neocupate.
„Mai sunt necalificaţi, ca număr, destul de puţini, dar mai sunt şi câteva posturi neocupate. Chiar azi dimineaţă, s-au înregistrat două cazuri, unul la Arbore şi unul la Manolea, în care calificaţi au anunţat că nu se prezintă la posturi pentru că nu le convine. De obicei, aici intervine distanţa mare şi naveta ce trebuie făcută. Dacă nu găsim calificaţi, vom recurge la necalificaţi. Acestea sunt două cazuri pe care le ştiu eu, personal, dar mai sunt şi altele”, a menţionat Petru Carcalete.

Potrivit conducerii IŞJ Suceava, cadre necalificate nu înseamnă persoane venite din afara sistemului şi care au studii medii, ci sunt profesori ce predau alte discipline decât cele în care s-au specializat.
Anul acesta, în judeţul Suceava au fost vacante 355 posturi titularizabile şi 651 netitularizabile.


Intră acum și în grupul de