Intră acum și în grupul de
O tânără de 19 ani din Vatra Dornei a încercat să-și taie venele de la mână în noaptea de sâmbătă spre duminică după ce a avut o discuție telefonică cu iubitul ei care se află la muncă în străinătate.
Mama fetei a sesizat situația și a sunat la 112.
Tânăra a fost preluată de la fața locului de un echipaj al Serviciului de Ambulanță și transportată la Spitalul municipal Vatra Dornei, unde i s-au acordat îngrijiri medicale și i s-a stabilit diagnosticul „plăgi superficiale multiple, regiune antebraț stâng produse prin tăiere cu lama;declarativ – autoagresiune”.
Potrivit cercetărilor tânăra a vorbit la telefon cu prietenul aflat la muncă în străinătate, iar după finalizarea convorbirii a luat un aparat de ras cu care s-a tăiat de mai multe ori în zona antebrațului stâng.
Intră acum și în grupul de