Intră acum și în grupul de
Un complex şcolar modern realizat cu fonduri în totalitate din partea Senatului Republicii Polone va fi inaugurat la sfârşitul acestei săptămâni în localitatea suceveană Poiana Micului. „Complexul este construit pe un amplasament cu o suprafaţă totală de peste 1600 de metri pătraţi, terenul fiind proprietatea Uniunii Polonezilor şi are 12 săli de clasă, bibliotecă, grădiniţă, cabinet medical, sală de sport, cabinete de informatică, fizică, chimie. Precizăm totodată, că, în totalitate, complexul şcolar este dotat cu mobilier din Polonia”, declară preşedintele Uniunii Polonezilor din România, deputatul Ghervazen Longher, cu menţiunea că acest complex, construit în conformitate cu standardele Uniunii Europene, este finanţat din fondurile Senatului Republicii Polone, prin Asociaţia Wspolnota Polska.
Deputatul spune că valoarea investiţiei este de peste 1.500.000 euro şi s-a derulat pe o perioadă de 2 ani de zile, fiind gestionată de Uniunea Polonezilor din România, iar beneficiar va fi, în cele din urmă, statul român, care va prelua în folosinţă noua şcoală.
Manifestările vor avea loc vineri, şi vor începe la ora 15.00 cu o slujbă religioasă la biserica romano-catolică din Poiana Micului, după care la ora 17.00 va avea loc deschiderea oficială a complexului şcolar iar jumătate de oră mai târziu va începe un mic spectacol folcloric.
La deschidrea oficilă va participa şi Preşedintele Asociaţiei Wspolnota Polska, deputatul polon Maciej Płażyński.
Intră acum și în grupul de