Țigări de contrabandă de aproape 60.000 de lei abandonate în zona Izvoarele Sucevei. Polițiștii de frontieră suceveni le-au găsit după ce au văzut urme produse de un autovehicul de teren


Intră acum și în grupul de

Polițiștii de frontieră suceveni au descoperit în noaptea de sâmbătă spre duminică şi confiscat țigări de contrabandă de circa 60.000 de lei.

Astfel, potrivit purtătorului de cuvânt al STPF Suceava, comisar șef Ilie Poroch Serițan, duminică dimineața în jurul orei 03.00, pe timpul unor misiuni de supraveghere și control în zona de competență, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Izvoarele Sucevei au observat, pe direcția localității Izvoarele Sucevei, urme produse de un autovehicul de teren.

Imediat s-au luat măsuri de cercetare a zonei respective, concomitent cu dispunerea unor măsuri specifice pentru depistarea persoanelor implicate.

Sursa citată arată că, în apropiere, au fost descoperite, abandonate, cinci colete cu țigări. Acestea au fost transportate la sediul Sectorului Poliției de Frontieră, unde în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 4.930 pachete cu țigări marca Marble, de proveniență ucraineană, și timbru duty free, în valoare de 57.681 lei.

Întreaga cantitate de  ţigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, precum și în vederea depistării tuturor persoanelor implicate în activitatea infracțională.


Intră acum și în grupul de