Intră acum și în grupul de
Un incendiu puternic a izbucnit marți dimineața la o gospodărie din localitatea Plopeni, orașul Salcea.
Potrivit ISU Suceava, la sosirea echipajelor ardeau generalizat anexele gospodărești, existând pericolul de propagare la casa de locuit și la construcțiile învecinate.
Pompierii militari au lichidat incendiul cu ajutorul a trei autospeciale, la aproximativ trei ore de la anunțarea lui.
Până atunci, însă, au ars o magazie, adăpostul de animale și șura, construcții corp comun, precum și acoperișul bucătăriei de vară, pe o suprafață totală de aproximativ 100 mp. Au mai fost afectați aproximativ 10 mp din stablatul casei. S-au degradat 400 baloți de fân, circa 10 mc lemn de foc, bunuri casnice, electronice, electrocasnice și altele.
În incendiu au pierit patru porcine.
Pe de altă parte, pompierii au salvat casa de locuit, cu bunurile aferente, o anexă gospodărească, trei porcine și 20 de păsări de curte.
Sursa menționează că incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit produs la un conductor electric defect.
Intră acum și în grupul de