Intră acum și în grupul de
Probleme cu legea pentru un adolescent de 16 ani prins, în noaptea de 15 iunie, conducând o mașină ce nu-i aparține.
Vehiculul a fost observat de polițiști pe DJ 290 Verești. Aceștia au efectuat semnale de oprire, însă tânărul a încercat să fugă în trafic.
Urmărirea a durat aproximativ 600 de metri. Ulterior, în urma controlului s-a stabilit că la volan se află un tânăr de 16 ani, din satul Hancea, care nu are permis. Mai mult ca atât, acesta a relatat că a luat mașina unui prieten, fără consimțământul acestuia și care s-ar fi aflat la domiciliul său.
Cu toate acestea, în urma deplasării la domiciliul conducătorului auto, nu a fost identificată nici o persoană, motiv pentru care autoturismul în cauză a fost indisponibilizat la sediul Postului de Poliție Verești, pentru continuarea cercetărilor.
Prin urmare, s-a întocmit dosar penal privind infracţiunile de „furt în scop de folosință” și „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.
Intră acum și în grupul de