In lipsa Centrului de Excelenta, elevii cu performante se vor pregati in cadrul scolilor


Intră acum și în grupul de

Pentru a suplini lipsa Centrului de excelenţă care s-a desfiinţat anul trecut, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Suceava s-au gândit să reorganizeze programele de pregătire a elevilor pentru performanţă, pe care le va coordona direct. Noutatea constă în faptul că acestea activitate de pregătire nu se va mai desfăşura centralizat, ci pe lângă şcoli, cu precădere la învăţământul liceal, şi nu în fiecare sâmbătă, ci o dată sau de două ori pe lună.

Programul de pregătire intensivă se adresează elevilor care obţin rezultate bune la fazele judeţene ale olimpiadelor, pentru a-i motiva şi susţine să obţină rezultate la fel de bune şi la nivel naţional.

„În acest an şcolar activităţile de pregătire pentru performanţă coordonate de către IŞJ Suceava vor fi organizate în funcţie de specificul disciplinei şi în sensul probării eficienţei acestora prin participarea şi obţinerea de rezultate la concursurile şi olimpiadele şcolare naţionale şi internaţionale. Astfel de programe vor fi organizate la disciplinele limba şi literatura română, matematică, fizică, chimie, biologie, astronomie, filozofie şi economie. Se va pune accent pe selecţia şi testarea participanţilor, astfel încât aceştia să corespundă din punctul de vedere al aptitudinilor, nivelului de cunoştinţe şi interesului pentru performanţă”, a precizat prof. Laurenţa Hacman, purtătoarea de cuvânt a instituţiei.

Primele activităţi vor fi organizate la Limba şi literatura română, în cadrul alternativei educaţionale Cenaclu literar. Astfel, pentru elevii de liceu din municipiul Suceava, pregătirea va fi la Colegiul Naţional „Petru Rareş”, în cadrul Cenaclului „Săgetătorul”, profesor coordonator fiind Gheorghe Cârstian, iar pentru cei de gimnaziu, în cadrul Cenaclul „Galaxii”, la Şcoala nr. 3 Suceava, profesor coordonator Viorica Petrovici. Programul se va desfăşura bilunar, sâmbăta, între orele 11,00-13,00, pe baza unei programe orientative comune, avizate de inspectorii de specialitate, prima activitate de acest gen fiind programată la Mălini, sâmbătă, 17 octombrie, începând cu ora 11,00, în contextul manifestărilor culturale prilejuite de cea de-a XLI-a ediţie a Festivalului naţional de poezie „Nicolae Labiş”.

„Elevii cenaclişti vor lua parte la conferinţa literară susţinută de membrii Juriului concursului- alcătuit din critici literari de prestigiu, membri ai Uniunii Scriitorilor din România , vor fi martori la recitalurile de poezie susţinute de câştigătorii premiilor acordate de juriu, vor vizita Casa memorială „Nicolae Labiş”, se vor alătura unei şezători literare, vor fi prezenţi la o lansare de carte şi o expoziţie, realizate cu participarea membrilor juriului şi a altor personalităţi literare”, a mai spus prof. Hacman.

Centrul de excelenţă de la Suceava care aparţinea de Centrul Regional de la Iaşi nu şi-a mai continuat activitatea a de pregătire întrucât „nu şi-au mai putut permite organizarea cu finanţare proprie”, spune Laurenţa Hacman. „Ideea a fost de a reduce şi costurile cu deplasarea elevilor şi profesorilor. Anul trecut Centrul de Excelenţă a mai funcţionat dar nu la toate disciplinele. Nici anul acesta nu există finanţare pentru această activitate de pregătire dar probabil va fi prinsă în bugetul anului următor”, a mai spus Laurenţa Hacman.

Centrul de excelenţă de la Suceava funcţiona de mai mulţi ani, iar dacă în anul şcolar 2004-2005 s-au pregătit acolo peste 800 de elevi, peste 600 la discipline reale şi aproape 200 la română, numărul lor a scăzut simţitor anul trecut.


Intră acum și în grupul de