Zece comune din județul Suceava vor fi înregistrate în sistemul cadastru


Intră acum și în grupul de

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a inițiat o procedură de licitație deschisă pentru achiziționarea serviciilor de înregistrare sistematică în Sistemul integrat de cadastru și carte funciară a imobilelor din 246 de unități administrativ-teritoriale (UAT), din 30 de județe.

Printre acestea se numără și zece comune din județul Suceava, respectiv Dornești, Drăgoiești, Ilișești, Păltinoasa, Pătrăuți, Satu Mare, Stroiești, Stulpicani, Sucevița și Verești.

În acest sens, redăm comunicatul OCPI Suceava integral:

ANCPI, instituție aflată în subordinea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA), a publicat astăzi, 19 iunie 2020, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), anunțul cu numărul CN1021959 – Servicii de înregistrare sistematică în Sistemul Integrat de Cadastru și Carte Funciară a imobilelor Etapa 3 – 246 UAT- uri.

Finanțarea acestor servicii este asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional – Proiectul major privind „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”.

Procedura de achiziție publică se desfășoară pe loturi, fiecare comună reprezentând un lot. Suprafața totală estimată a comunelor aferente celor 246 de loturi este de 1.832.739 de hectare.

Procedura va fi finalizată cu încheierea de contracte multianuale/lot pentru o perioadă de 24 de luni. Valoarea totală estimată este de 354.461.591 de lei (fără TVA).

Anunțul a fost publicat și în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), cu nr. 2020/S 118-286720, astfel încât la această procedură pot depune oferte operatori economici din țară sau din străinătate care îndeplinesc cerințele solicitate de ANCPI. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 27 iulie 2020.

Proiectul „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România” completează obiectivul Programului național de cadastru și carte funciară 2015 – 2023 (PNCCF) prin realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică pentru 5.758.314 ha din 660 de UAT-uri situate în zone rurale ale României. Valoarea totală a proiectului este 312.891.155 de euro, din care 265.957.482 de euro reprezintă fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană și 46.933.673 de euro – cofinanțare de la bugetul de stat.

Selectarea  UAT-urilor din zonele rurale a fost făcută după următoarele criterii de prioritizare:

  • localităţi care fac obiectul dezvoltării proiectelor de infrastructură prevăzute în Master Planul General de Transport al României;
  • localităţi care implementează ori sunt incluse în proiecte de dezvoltare a infrastructurii în cadrul altor programe;
  • localităţi în care sunt identificate zone cu vulnerabilităţi sociale particulare privind accesul informal la proprietate.

 Mai multe informații despre proiectul „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România” puteți găsi accesând

Lucrările de cadastru general sunt finanțate prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020 (POR).


Intră acum și în grupul de