Fostul sef al DSP Suceava va contesta in instanta revocarea sa din functie


Intră acum și în grupul de

Potrivit unui comunicat al DSP Suceava, „în baza dispoziţiilor Ministerului Sănătăţii, începând cu data de 13 octombrie 2009 a fost numit interimar în funcţia de conducere de director coordonator al Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Suceava, până la ocuparea postului prin evaluare, d-nul dr Abiţei Ludovic. Cu aceeaşi dată a fost revocat din funcţia de director coordonator al Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Suceava d-nul dr Alexandru Lăzăreanu ca urmare a referatului Comisiei de evaluare a activităţii manageriale a directorilor coordonatori ai direcţiilor de sănătate publică judeţene constituită la nivelul Ministerului Sănătăţii”.

Contactat telefonic Alexandru Lăzăreanu a ţinut să precizeze că va contesta decizia. Acesta a declarat că a trimis la sfârşitul săptămânii trecute documentele cu realizările din cale 4 luni de mandat, dar că nu a existat o evaluare concretă. „Aş vrea să ştiu ce au a-mi reproşa. Nu ştiu ce fel de evaluare s-a făcut, la 4 luni de activitate. Cum au raportat activitatea la un an întreg, când eu am fost director efectiv doar câteva luni. Îi vor da în judecată atât pe cei care au făcut raportul cât şi pe cel care a semnat şi voi cere daune materiale”, ne-a declarat Alexandru Lăzăreanu.

Doctorul Alexandru Lăzăreanu a fost confirmat în luna aprilie în funcţia de director coordonator al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava, pe care o deţinea din data de 15 martie cu titlul interimar, fiind declarat admis la examenul organizat, la sediul Institutului de Sănătate Publică din Bucureşti, în cadrul căruia şi-a prezentat proiectul de management.

Alexandru Lăzăreanu ocupa până la concurs atât postul de director adjunct, funcţie obţinută prin examen, dar şi de director executiv interimar, după ce şefia instituţiei a rămas neocupată.

Tot în luna aprilie dr. Ludovic Abiţei, a dat concurs pentru postul de director coordonator adjunct pentru control în sănătate publică din cadrul DSP Suceava fiind declarat admis.


Intră acum și în grupul de