O biciclistă a murit la ieșirea din Rădăuți după ce a fost acroșată de un șofer care circula cu viteză


Intră acum și în grupul de

Un accident rutier soldat cu un deces a avut loc marți pe DN 17A, la ieșirea din mun. Rădăuți înspre comuna Dornești.

În jurul orei 13:30, un rădăuțean de 26 de ani conducea un Seat Toledo pe drumul amintit. Ajungând în proximitatea podului centurii ocolitoare a mun. Rădăuți, ce trece peste DN 17 A, tânărul a efectuat manevra de depășire a unei autoutiliare care cicula în fața sa, pe aceeași direcție de mers.

După această manevră, el a acroșat-o cu partea din dreapta față a autoturismului condus, pe o femeie de 53 de ani, din com. Dornești, care se deplasa cu o bicicletă.

În urma impactului, biciclista a fost proiectată peste calea ferată, ce se află în paralel cu drumul național 17 A, suferind leziuni incompatibile cu viața. Bicicleta femeii a fost proiectată pe calea ferată, prezentând avarii la roata din spate.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Acesta deține permis de conducere valabil.

Din primele cercetări reiese că vinovat de producerea accidentului se face rădăuțeanul, care din cauza vitezei, neadaptată la sectorul de drum, a acroșat femeia care circula cu bicicleta pe aceeași direcție de deplasare.

Au fost anunțați lucrătorii din cadrul Postului de Poliție TF Dornești, pentru oprirea circulație trenurilor pe calea ferată.


Intră acum și în grupul de