Intră acum și în grupul de
Un bărbat de 76 de ani a murit, marți, înecat în râul Șomuz. Amintim că în aceeași zi o femeie s-a înecat în râul Moldova.
Bărbatul din comuna Forăști era cioban la o stână din comuna Bunești.
Marți, bătrânul se afla cu oile în zona denumită șes din satul Podeni. În jurul orelor 13:30, administratorul stânei l-a văzut stând pe un pod din apropierea râului Șomuz.
Ulterior, în jurul orelor 16:00 acesta a observat că oile acestuia se plimbă pe șes, însă fără a-l observa pe cioban.
Bărbatul s-a deplasat în zona acestora, unde a constatat că pe parapetul podului se afla pălăria ciobanului și bricheta.
Mai târziu, bătrânul a fost găsit în pârăul de lângă râul Șomuz cu fața în jos, decedat. La fața locului a fost solicitat un echipaj de ambulanță care a constatat decesul.
S-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de „ucidere din culpă”.
Intră acum și în grupul de