Zile de sarbatoare la Colegiul „Alexandru cel Bun” din Gura Humorului


Intră acum și în grupul de

Colegiul „Alexandru cel Bun” din Gura Humorului şi-a serbat la sfârşitul săptămânii trecute zilele şcolii printr-o serie de activităţi, spectacole, concursuri. Elevii au adunat cca. 500 de volume în limba română care urmează să fie trimise partenerilor din Leova, Republica Moldova, dar acţiunea continuă şi săptămâna ce urmează. La începutul lunii, premergător sărbătorii şcolii a început Concursul „Clasa mea e castelul meu”, ce a fost un pretext pentru fiecare colectiv să se implice în amenajarea sălii de clasă şi a porţiunii de hol din dreptul acesteia.

„Au fost două săptămâni de eforturi financiare şi fizice care au schimbat în bine aspectul celor două corpuri de clădire ale colegiului. Comisia concursului a pus la dispoziţie regulamentul şi criteriile iar fiecare clasă a încercat şi a reuşit să fie mai inventivă şi mai creativă decât celelalte. Au existat 14 premianţi în această etapă, aceştia au fost răsplătiţi cu diplome şi premii. Concursul se va încheia în luna mai iar cele două clase finaliste vor avea mult de câştigat”, precizează profesoara Luminiţa Cîmpan, de la Colegiul „Alexandru cel Bun” din Gura Humorului

30 elevi de clasa a XII-a s-au înscris pentru a dona sânge iar într-o primă etapă 17 dintre ei s-au deplasat la Suceava, la Centrul de recoltare şi 14 au fost găsiţi apţi, trei dintre ei din cauza emoţie au avut tensiunea prea mică şi au fost refuzaţi. Gestul lor va fi urmat de un alt grup care va veni la Suceava săptămâna aceasta.

Prima zi de sărbătoare, pe 15 octombrie a fost „Ziua Porţilor Deschise” unde 50 de elevi de clasa a VIII-a din zona Gura Humorului au asistat la lecţii demonstrative susţinute de profesori voluntari iar la prânz a avut loc premierea olimpicilor, a elevilor participanţi la concursuri şcolare judeţene şi naţionale şi a celor implicaţi în activităţi extraşcolare. Au primit diplome de excelenţă elevii care au donat sânge, elevii care au organizat expoziţia de fotografie la nivelul oraşului şi la Consiliul Judeţean, diplome de merit au primit elevii care au participat la activităţi de voluntariat, elevii care a obţinut Premiul III la nivel judeţean pentru Proiectul Săptămâna Omeniei, menţiune la concursul Sanitarii pricepuţi, elevii finalişti la Mamaia 2009 şi cei care au participat la competiţii sportive judeţene şi naţionale.

A urmat spectacolul „Cântec şi joc”, spectacol care a reunit ritmuri poloneze, ritmuri irlandeze şi ritmuri bucovinene.

Ziua de 16 octombrie a însemnat lansarea revistei colegiului, „Deveniri”. După prânz au avut loc concursuri sportive la Sala Polivalentă din Ariniş, la ora 16 având loc mult aşteptatul meci între echipa profesorilor şi echipa elevilor.
La ora 18 la Casa de Cultură a avut loc un alt eveniment: Gala rock. Trei trupe, două ale Colegiului, Whispers şi The Edge, şi o trupă invitată din Suceava au concertat pe scenă şi au antrenat publicul. Câţiva elevi din clasele a X-a A şi a XI-a A s-au gândit să surprindă publicul cu o piesă de teatru, şi au reuşit, acesta fiind momentul de final al sărbătorii.


Intră acum și în grupul de