Intră acum și în grupul de
Mai multe agresiuni s-au înregistrat, sâmbătă seara, în localități sucevene, bătăile fiind generate de conflicte spontane pe fondul consumului de alcool.
Astfel, sâmbătă seara, polițiștii Secției 10 Poliție Rurală Gura Humorului au fost sesizați prin 112 de un bărbat din com. Păltinoasa, cu privire la faptul că a fost agresat.
Acesta a declarat că în jurul orei 19.30 se afla pe ulița satului Capu Codrului, îndreptându-se spre domiciliul său, când s-a întâlnit cu un bărbat din Berchișești, cu care s-a luat la ceartă.
Din cauză că ambii se aflau sub influența băuturilor alcoolice cearta a degenerat, iar bărbatul din Berchișești l-a lovit cu pumnii peste cap pe celălalt.
Bărbatul lovit nu a solicitat intervenția ambulanței la fața locului menționând că nu este necesar, dar s-a întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de „lovire sau alte violențe”.
Tot sâmbătă, în jurul orelor 21:00, un bărbat din comuna Dumbrăveni, s-a deplasat la un magazin din comună unde s-a întâlnit cu un consătean.
Pe fondul unui conflict spontan generat de consumul de băuturi alcoolice, între aceștia au început niște discuții în contradictoriu, iar la un moment dat primul bărbat a fost lovit lovit cu pumnul în zona feței de celălalt.
Bărbatul lovit a fost preluat de un echipaj din cadrul S.A.J. Suceava care la transportat pe acesta la Spitalul Județean Suceava în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Și în acest caz s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „lovire sau alte violențe”.
În aceeași seară, în jurul orelor 22:00, în timp ce un bărbat din comuna Bălcăuți, se afla în fața terasei unui bar situat în centrul localității Bălcăuți, pe fondul unui conflict spontan și a consumului de băuturi alcoolice, a fost lovit cu pumnii în zona feței de un bărbat împreună cu care a consumat alcool.
Bărbatul agresat a fost găsit de polițiști la locuința sa, ocazie cu care s-a constatat că acesta se afla în stare de ebrietate și nu a putut să ofere mai multe detalii cu privire la agresiune.
La fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță care i-a acordat îngrijiri medicale, stabilind totodată ca diagnostic preliminar „escoriații la nivelul feței”.
Bărbatul agresat a refuzat transportul la o unitate spitalicească în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate și s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „lovire sau alte violențe”.
În aceeași seara, la orele 23.00, lucrătorii din cadrul Poliţiei municipiului Rădăuţi au fost sesizați de un bărbat de 56 de ani din Rădăuți că a fost amenințat de cumnatul lui care i-a distrus mai multe bunuri prin casă.
Polițiștii au constatat că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, cumnatul reclamantului a răvășit și distrus mai multe bunuri din locuința susmenționată, iar ulterior a adresat amenințări cu acte de violență cumnatului său.
Întrucât la sosirea echipajului de poliție la fața locului agresorul se manifesta agresiv, acesta a fost încătușat și condus la sediul poliției, ulterior transportat la Spitalul Municipal Rădăuți – Secția Psihiatrie, unde a rămas internat.
A fost completat formularul de evaluare a riscului, rezultând faptul că există risc iminent asupra integrității și vieții victimei astfel că s-a impus emiterea unui ordin de protecție provizoriu.
În acest caz s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „violență în familie” și „amenințare”.
Intră acum și în grupul de