Intră acum și în grupul de
Un bărbat, numit P.G., din comuna Frătăuții Noi are probleme cu legea după ce a încercat să corupă un polițist.
Potrivit Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, miercuri, bărbatul a fost plasat sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Sursa citată precizează că, miercuri dimineață, el a promis unui polițist 300 de euro dacă acesta își va exercita atribuțiile în așa fel încât nepotul său să nu fie tras la răspundere penală pentru o infracțiune rutieră comisă în data de 30 iunie.
Mai exact, nepotul (27 ani) bărbatului a fost prins în timp ce conducea un Mercedes cu numărului provizoriu de înmatriculare expirat încă anul trecut. Astfel, pe numele lui a fost deschis un dosar penal pentru „punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”.
Ulterior, tot miercuri, bărbatul din Frătăuții Noi s-a deplasat la sediul postului de poliție respectiv și i-a transmis polițistului cei 300 de euro.
Astfel, bărbatul a fost surprins în flagrant de către organele de poliție.
Cauza a fost instrumentată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava cu sprijinul lucrătorilor de poliţie din cadrul DGA – Serviciul Județean Anticorupție Suceava, mai menționează sursa citată.
Intră acum și în grupul de