Sectia de Neurologie din cadrul Spitalului Judetean se muta peste drum


Intră acum și în grupul de

Secţia de Neurologie din cadrul Spitalului Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava îşi va schimba locaţia la sfârşitul lunii viitoare. Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, medicul Tiberiu Brădăţan, a anunţat că lucrările de amenajare a spaţiilor în care se va muta Secţia de Neurologie vor fi gata între 15 şi 30 noiembrie, iar vechiul spaţiu utilizat de această secţie, aflat într-un pavilion de la Spitalul Vechi, urmează a fi ocupat de secţia de Pneumoftiziologie.

Cabinetele şi saloanele secţiei de Neurologie urmează a funcţiona în fostele birouri ale angajaţilor TESA, care s-au mutat deja în nişte spaţii proaspăt renovate de lângă bucătărie. Camerele rămase libere sunt supuse în aceste zile unor modificări cu destinaţie medicală, iar după renovare pacienţii cu probleme neurologice nu vor mai fi plimbaţi între Spitalul Vechi şi cel Nou şi vor fi mai aproape de computerul tomograf.

Amenajarea şi igienizarea acestor spaţii sunt finanţate de la bugetul local.


Intră acum și în grupul de