Masteranda USV Ana-Maria Antonesei a obținut Mențiunea I la concursul de traduceri organizat de Institutul Francez. Ea și-a repetat performanța din 2018, iar ediția de anul trecut a fost câștigată tot de o suceveancă


Intră acum și în grupul de

Masteranda Ana-Maria Antonesei a obținut Mențiunea I la concursul „Mot à monde” organizat de Organizaţia Internaţională a Francofoniei şi Agenţia Universitară a Francofoniei. Anult trecut, tot o studentă USV a câștigat concursul.

În acest sens, redăm comunicatul USV:

Ana Maria Antonesei și Iulia Badaluta

În data de 6 iulie 2020, Institutul Francez din Cluj a publicat rezultatele concursului „Mot à monde”, pe care îl organizează de zece ani în parteneriat cu Organizaţia Internaţională a Francofoniei şi Agenţia Universitară a Francofoniei. Studenţi din 13 universităţi româneşti au participat la acest concurs de traducere, propunând versiuni în limba română ale unui text extras din romanul „Le Tranquille Affligé”, scris în limba franceză de autorul canadian contemporan Gilles Jobidon. Ana-Maria Antonesei, masterandă în anul al  II-lea la masteratul Teoria şi practica traducerii, din cadrul Facultăţii de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării a Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, a obţinut Menţiunea I, repetându-şi astfel performanţa din 2018.

În 2019, premiul I la concursul menţionat mai sus i-a fost decernat unei alte masterande sucevence, Iulia-Ioana Bădăluţă, care reuşeşte să se facă remarcată pe plan naţional şi în 2020, primind o Menţiune la Concursul de traduceri literare şi de specialitate pentru elevi şi studenţi organizat în zilele de 15-16 mai de Cercul de traduceri literare şi de texte de specialitate al Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.

Ana-Maria Antonesei şi Iulia-Ioana Bădăluţă – ale căror reuşite au fost posibile şi datorită implicării profesoarelor lor, Raluca-Nicoleta Balaţchi şi Corina Iftimia – sunt acum absolvente ale masteratului de Teoria şi practica Traducerii. 11 dintre cei 21 de absolvenţi ale acestui masterat care şi-au susţinut disertaţia în 2020 – printre care şi Ana-Maria – au reuşit să finalizeze atât cursurile oferite de Universitatea „Ştefan cel Mare din Suceava, cât şi pe cele ale Universităţii de Stat din Chişinău, dobândind astfel diplome de la ambele universităţi.

Generaţia următoare de masteranzi înscrişi la Teoria şi practica traducerii nu se lasă nici ea mai prejos. Anda Costiuc, masterandă în anul I, a participat în luna mai 2020 la un concurs organizat de Agenţia Universitară a Francofoniei, în parteneriat cu Radio France International, reuşind performanţa de a fi una dintre cele două bursiere selecţionate pe baza analizei a 54 de dosare de concurs (incluzând, desigur, traduceri realizate de candidaţi). Bursa câştigată, dincolo de beneficiul financiar, îi permite Andei Costiuc să efectueze un stagiu de traducere pentru presă sub monitorizarea atentă a profesioniştilor de la Radio France International. Anda e foarte încântată, deşi „această oportunitate vine cu obligația de a traduce 2 articole pe zi, 20 de zile pe lună, deci 40 de articole pe lună. Avantajul, din punctul meu de vedere, este feedback-ul pe care îl primesc în urma efortului depus. Chiar dacă acesta nu este întotdeauna pozitiv, este constructiv, mă ajută să îmi dau seama de anumite greșeli şi să merg, încrezătoare, mai departe.”

Anda Costiuc

„În concluzie, roadele anului 2019-2020 de la masteratul Teoria şi practica traducerii au fost bogate şi dulci. Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării aşteaptă cu nerăbdare să îi cunoască pe bobocii care se încriu zilele acestea la numeroasele specializări pe care le propune şi să transforme provocările viitorului an universitar într-un alt şir de bucurii”, menționează USV.


Intră acum și în grupul de