Intră acum și în grupul de
Laboratorul DSP Suceava a efectuat joi o nouă analiză a probelor laptelui din programul „Laptele şi cornul” produs de Dorna Lactate pentru care existau suspiciuni că nu este la calitatea corespunzătoare. „ Se face o reconfirmare a rezultatelor. Aceasta este procedura”, a declarat joi, purtătorul de cuvânt al DSP Suceava, bioing. medical Adrian Popescu. Acesta a menţionat că rezultatul iniţial este negativ dar trebuie aşteptat şi rezultatul celui de al doilea test.
Inspectorii sanitari suceveni s-au deplasat luni, la Floreni de unde au prelevat probe de lapte păstrate de firma Dorna Lactate, aşa cum prevăd normele legislative, din două loturi ce sunt suspecte a fi cu neconformităţi. Direcţia de Sănătate Publică Suceava a primit vineri, după-amiază o avertizare din partea DSP Cluj, precum că laptele furnizat de Dorna Lactate, prin programul guvernamental „Laptele şi Cornul”, nu este corespunzător, provocând probleme în rândul elevilor din două şcoli clujene.
Directorul coordonator interimar al DSP Suceava, dr. Ludovic Abiţei, a declarat că au fost încriminate două loturi care au ajuns la Cluj, de la Dorna, unul ce conţine 223.000 cutii de lapte şi altul cu 218.000 cutii.
Ludovic Abiţei a spus că la una din şcoli laptele era acrit iar probele analizate în laborator de colegii de la Cluj au arătat că avea un pH mare, iar la cealaltă ar fi provocat probleme digestive la 6 elevi.
Inspectorii Direcţiei de Control au făcut verificări la fabrica respectivă, dar din loturile cu pricina nu au mai fost găsite decât probele pe care fabrica le păstrează conform legii, lapte din aceeaşi producţie fiind furnizat şi la Bucureşti, Bacău şi Iaşi.
„Nici o cutie din cele două loturi incriminate nu se mai găseşte la fabrică”, a spus şeful DSP Suceava.
Există probabilitatea ca rezultatele să aibă rezultate negative, iar laptele să se fi deteriorat în timpul transportului sau din cauza depozitării necorespunzătoare, a mai spus la începutul săptămânii şeful DSP Suceava, mai ales că produsul este ambalat în cutii ce pot fi păstrate la temperatura camerei şi nu necesită condiţii speciale.
„Dacă analizele vor fi bune, înseamnă că de la poarta fabricii până la şcoală s-a întâmplat ceva. Dacă rezultatele nu vor fi bune vom amenda fabrica că a pus produse necorespunzătoare pe piaţă”, a afirmat Ludovic Abiţei.
Despre rezultatul analizelor va fi informat şi Ministerul Sănătăţii.
Intră acum și în grupul de