Controale la firmele din domeniul silvic din județul Suceava: Amenzi de peste 40.000 lei și 217 mc de lemn confiscat


Intră acum și în grupul de

Poliția Suceava și Garda Forestieră Suceava au desfășurat o acțiune de verificare a unor agenţi economici din judeţul Suceava, care desfăşoară activități legată de exploatarea, transportul, debitarea şi comercializarea materialului lemnos.

Potrivit IPJ Suceava, acțiunea a avut loc în perioada 08-10 iulie și a vizat anume firmele sucevene despre care se deţineau date că săvârşesc ilegalităţi în domeniul silvic.

Astfel, în cadrul acțiunii a fost confiscată cantitatea de 217, 62 mc lemn rotund rășinoase în valoare totală de 39.366 lei.

De asemenea în cadrul acțiunii polițiștii au aplicat zece amenzi în valoare de 43.000 lei.

Cele mai serioase sancțiuni au fost aplicate unei firme sucevene, care după predarea către Ocolul Silvic Cârlibaba a patru partizi de exploatare a materialului lemnos cu stoc zero, a emis avize de însoțire a materialului lemnos pentru cantitatea totală de 184,17 mc lemn rotund/răşinoase.

Prin urmare, agentul economic a fost sancționat cu șase amenzi în valoare totală de 25.000 lei. Totodată a fost confiscată cantitatea de 184,17 mc material lemnos, cu o valoare de 31.677,24 lei.


Intră acum și în grupul de