Intră acum și în grupul de
Nici un elev de la Colegiul Militar „Ştefan cel Mare şi Sfânt” Câmpulung Moldovenesc nu mai are voie să părăsească unitatea şcolară, după ce au fost confirmată gripa de tip nou, la trei elevi de clasa a IX-a. Potrivit DSP Suceava, unul dintre elevi ce avea simptome specifice gripei, a fost luat de tatăl său şi dus direct la Iaşi, unde în urma analizei s-a confirmat existenţa virusului A N1H1. „În colaborare cu reţeaua de epidemiologie a Apărării Naţionale s-au prelevat probe şi de la alţi doi colegi ai băiatului, ce prezentau forma de gripă, fiind confirmată. Şi aceştia au fost trimişi la Iaşi”, a declarat luni, în cadrul unei conferinţe de presă şeful DSP Suceava, Ludovic Abiţei.
„Nu ne băgăm peste ei. Le-am trimis adresa care a sosit la noi, pe filieră civilă, de la Ministerul Sănătăţii privind constituirea comitetelor de supraveghere ce trebuie organizate în şcoli. În şcolile civile din judeţ s-au constituit aceste comitete de gripă şi le-am solicitat întărirea triajului în unităţile şcolare, dar colegiul de la Câmpulung este o şcoală militară, iar noi nu prea avem autoritate acolo. Menţinem contactul cu ei pentru că sunt o colectivitate cu circuit semiînchis şi au contact cu populaţia din municipiu. Nu erau obligaţi să ne anunţe de apariţia acestor cazuri, dar medicul din reţeaua lor şcolară a anunţat Compartimentul nostru teritorial”, a precizat Ludovic Abiţei, cu menţiunea că elevii clasei a IX-a, unde s-au confirmat cele 3 cazuri sunt izolaţi la infirmeria liceului. Este decizia reţelei lor, dacă vor lua decizia suspendării cursurilor. Noi îi vom sprijini dacă ne vor solicita”, a spus şeful DSP Suceava.
Acesta a adăugat că acolo s-au luat deja o serie de măsuri printre care şi suspendarea învoirilor pentru a ieşi din unitate.
Intră acum și în grupul de