Intră acum și în grupul de
Șapte persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce două mașini au intrat în coliziune pe DN 17.
Potrivit IPJ Suceava, accidentul a avut loc luni dimineața, pe raza localității Valea Putnei.
Mai exact, un bărbat (54 ani) din municipiul Vatra Dornei nu a adaptat viteza de deplasare într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, pe un sector de drum în pantă și pe un carosabil umed.
În aceste circumstanțe, el a pierdut controlul asupra direcției de deplasare şi a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune frontală cu autoturismul condus regulamentar de un bărbat (27 ani) din judeţul Botoşani.
Din accident a rezultat rănirea atât a conducătorului auto de 54 de ani şi a doi pasageri din acelaşi autoturism cât şi a conducătorului auto de 27 de ani şi a trei pasageri din judeţul Botoşani, care au fost transportaţi cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorii auto a fost testați de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.
Intră acum și în grupul de