Intră acum și în grupul de
Directorul coordonator adjunct Sănătate Publică şi Programe, dr. Marinela Grădinaru, a anunţat miercuri după-amiază că s-a primit de la Institutul Cantacuzino confirmarea prezenţei virusului A H1N1 în cazul a 3 probe din cele 10 probe trimise în data de 03.11.2009.
„Un caz confirmat este o elevă de la Şcoala Creştină Filadelfia, cu domiciliu în Rădăuţi, internată în prezent la Spitalul Judeţean de Urgenţă “Sf. Ioan cel Nou” Suceava, secţia Boli Infecţioase unde va primi tratament. Alt caz confirmat este al unui elev, de 18 ani, ce urmează cursurile Seminarului Teologic Suceava, în prezent izolat la domiciliu, ce va fi convocat la secţia de Boli Infecţioase pentru evaluare. Cel de al treilea caz este o femeie în vârstă de 21 de ani, care a călătorit recent în Iaşi şi este în prezent este izolată la domiciliu”, precizează Marinela Grădinaru.
Potrivit acesteia, în urma discuţiilor cu reprezentantii Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Iaşi s-a decis ca tratamentul pacienţilor confirmati să se facă la nivel judeţean prin aprovizionarea periodică cu medicamente specifice de la Iaşi.
În cursul zilei de miercuri, s-a desfăşurat triajul epidemiologic la nivelul Şcolii creştine Filadelfia şi s-au recoltat 12 probe ce au fost trimise miercuri seară la Insitutul Cantacuzino.
Confirmarea celorlalte cazuri suspecte se va face pe baza criteriilor clinice (simptome şi semne) şi a anchetei epidemiologice aflate în desfăşurare în momentul de faţă.
DSP Suceava a solicitat miercuri, Ministerului Sănătăţii să aprobe distribuirea medicamentelor anitivirale către Spitalul Judeţean de Urgenţă “Sf. Ioan cel Nou ”Suceava, secţia Boli Infecţioase, datorită creşterii numărului de persoane la care a fost confirmată prezenţa virusului A/H1N1 şi a faptului că se preconizează creşterea numărului acestora.
Intră acum și în grupul de