Elevii Seminarului Teologic Suceava au intrat in vacanta fortata


Intră acum și în grupul de

În week-end, virusul gripei noi, AH1N1, a fost confirmat şi la alţi doi elevi ai Seminarului Liceal Teologic „Mitropolitul Dosoftei” Suceava, numărul total al îmbolnăvirilor înregistrate la unitatea de învăţământ ajungând astfel la trei. „După consultări s-a dispus suspendarea, timp de 7 zile a cursurilor”, a anunţat luni, în cadrul unei conferinţe de presă şeful Serviciului Supraveghere şi Control a Bolilor Transmisibile din cadrul DSP Suceava, Valerian Morariu, astfel că toţi cei 72 de elevi ai Seminarului au intrat în vacanţă forţată.

Elevii vor reveni la cursuri peste o săptămână, urmând ca până atunci imobilul în care funcţionează Seminarul să fie supus dezinfecţiei.

La Seminarul Teologic, primul caz de boală în rândurile elevilor a fost înregistrat miercuri, 4 noiembrie. Joi, cursurile clasei a XII-a în care învăţa elevul bolnav au fost suspendate, iar elevii de la celelalte două clase au fost evaluaţi din punct de vedere al stării de sănătate de către medicul şcolar. La triajul epidemiologic, medicul a descoperit numeroşi copii care prezentau simptome de răceală şi a recomandat direcţiunii, ca măsuri de precauţie, să suspende întreaga activitate.

O echipă a Direcţiei de Sănătate Publică Suceava s-a deplasat joi, la Seminar, de unde a recoltat probe biologice de la şase elevi pentru care existau suspiciuni puternice de infecţie cu virusul AH1N1. În weekend, rezultatele investigaţiilor de laborator au confirmat boala şi în alte două cazuri.

Potrivit Ordinului 1094 al Ministerului Sănătăţii, care vizează reducerea la maximum a îmbolnăvirilor prin gripă nouă, la apariţia unui caz confirmat de îmbolnăvire prin gripă nouă, într-o clasă, se suspendă cursurile şcolare ale clasei respective pe o perioadă de şapte zile.

La apariţia a trei cazuri confirmate de îmbolnăvire prin gripă nouă, în clase diferite ale aceleiaşi instituţii de învăţământ, se suspendă cursurile şcolare ale instituţiei pe o perioadă de şapte zile.

Şi ŞcoalaCreştină Filadelfia din Suceava este închisă în acest moment. Potrivit lui Valerian Morariu, aici cursurile vor fi reluat pe data de 12 noiembrie. Acesta a mai adăugat că, la această şcoală clinic şi epidemiologic au fost confirmaţi 14 elevi.

Şi la Liceul Teoretic „Ion Luca” din Vatra Dornei au fost confirmate două cazuri. Este vorba despre două eleve domiciliate în municipiul Vatra Dornei, ce au fost într-o excursie în Republica Moldova.


Intră acum și în grupul de