Intră acum și în grupul de
Sub îndemnul „Acționăm împreună pentru o comunitate curată și sănătoasă!”, pe parcursul lunii iulie 2020 a fost organizată campania „Luna Curățeniei” – acțiune anuală de ecologizare a spațiilor verzi în comuna suceveană Preutești.
Ajunsă deja la cea de a treia ediție și ultima din cadrul proiectului A.M.I.C. – Acțiuni Multiple și Integrate pentru Comunitate, campania „Luna Curățeniei” a fost desfășurată anul acesta sub o nouă formă de organizare, adaptată situației și vremurilor actuale.
Astfel că, relatează organizatorii, pe întreaga perioadă a lunii Iulie 2020, locuitorii comunei Preutești au avut ocazia de a participa activ și a contribui la crearea unui mediu curat și sănătos prin acțiuni de ecologizare și de colectare deșeuri din spațiile verzi ale comunității, alături de voluntarii A.M.I.C. și de membrii Rețelei participative „Oameni pentru Oameni” dar și prin activități individuale de curățenie și igienizare a propriilor curți sau proprietăți.
Redăm comunicatul integral:
Pe lângă materialele necesare curățeniei (saci de gunoi, mănuși, greble), participanții au fost echipați corespunzător cu mănuși și măști de protecție și au pornit împreună cu entuziasm pentru a face curățenie în comunitate și a reda frumusețe naturii.
„A fost o zi absolut superbă, aer curat, mișcare, persoane care s-au dedicat 100%. A fost un sentiment extrem de plăcut, aș repeta experiența de câte ori aș avea ocazia, plus că a fost o deconectare de la tot ce înseamnă viața virtuală. Sincer îmi pare bine că sunt implicată în acest proiect, e o bucurie sufletească enormă!”– Grigore Iasmina, Voluntar AMIC.
În cadrul activității „Luna Curățeniei” din acest an, am inclus și o altă campanie comunitară – activitatea „Fii A.M.I.C. și Ajută un Bunic!” – dezvoltată în primăvară de echipa AMIC cu scopul de a-i sprijini pe vârstnicii din comunitate cu procurarea de alimente și medicamente.
Cu acest prilej, pe parcursul lunii iulie 2020, voluntarii noștri s-au mobilizat și au vizitat bunici din comuna Preutești iar pe lângă activități de igienizare a curților, i-au ajutat cu treburile gospodarești, le-au oferit suport moral și o vorbă bună.
„E o mare bucurie și o satisfacție sufletească să îi pot ajuta pe bunicii din comunitate! De aproape doi ani de când sunt voluntar în cadrul proiectului AMIC, m-am implicat în activitățile de plantare copaci în cadrul campaniei „Luna Mediului”, în campaniile de ecologizare a spațiilor verzi „Luna curățeniei„ dar cel mai mult mi-a plăcut să mă implic în activitățile de ajutorare a persoanelor vârstnice din comunitate. Că i-am ajutat la tăiat și cărat de lemne, adus apă și cumpărături, sprijinit în igienizarea curții sau chiar însoțit la plimbare și avut discuții din care am avut multe de învățat, toate acesteai m-au apropiat de ei și m-au făcut mai umil, mai înțelept și m-au ajutat să îi înțeleg și să îmi dau seama de importanța lor în economia vieților noastre.” – Dragoș Sgîian, Voluntar AMIC
Sperăm că din ce în ce mai mulți tineri vor urma astfel de exemple și se vor alătura cauzelor comunitare. Bucuria de a oferi, de a ajuta, este poate cel mai înalt nivel de înălțare sufletească pe care îl poate atinge un om. Aceste experiențe ne învață multe despre ceilalți, despre noi, ne maturizează și ne apropie unii de ceilalți. Mai ales în astfel de momente grele prin care trecem cu toții, empatia rămâne salvarea noastră de a fi sănătoși dacă nu atât fizic, mental și spiritual cu siguranță!
Am fost încântați că deși școala nu a mai putut participa la fel ca în anii trecuți, am avut mulți copii și tineri alături de noi. Dacă la edițiile precedente elevii reprezentau cel mai numeros procent de participanți, restricțiile din acest an ne-au făcut să fim mai prudenți, dar, în toamnă promitem că vom mai organiza o acțiune ecologică, pe care o dedicăm special lor.
Felicităm ca de fiecare dată toți participanții și organizatorii, mulțumim Primăriei Comunei Preutești, școlii Gimnaziale Preutești, voluntarilor AMIC, elevilor, cadrelor didactice implicate, părinților și tuturor celor care ni s-au alăturat și de această dată. Aceste gesturi aparent simple dar pline de onoare și responsabilitate de care au dat dovadă, contribuie la crearea unei comunități curate și sănătoase din toate punctele de vedere, de care ne vom bucura mult timp atât noi cât și generațiie viitoare.
Prin astfel de acțiuni ce prin însăși natura lor socială dezvoltă spiritul civic al populației, ne propunem și sperăm într-o continuitate de bune practici; prin repetitivitate se crează obișnuința și starea de normal indiferent de vreme și vremuri. Participarea directă la acest tip de activități este necesară și importantă în orice comunitate pentru că dezvoltă motivația de implicare a membrilor societății, prin bune exemple și demonstrații de responsabilitate socială se creează un precedent în comunitate iar organizarea campaniilor A.M.I.C. va continua și dupa finalizarea proiectului, ceea ce este și scopul nostru primordial.
„Luna Curățeniei” face parte dintr-o serie de 12 acțiuni de implicare activă și voluntariat din cadrul proiectului A.M.I.C – Acțiuni Multiple și Integrate pentru Comunitate și are ca scop angrenarea grupului țintă în activități voluntare spre soluționarea problemelor legate de protejarea mediului. Campania este organizată în fiecare an de implementare a proiectului în comunitățile marginalizate din comuna Preutești, de către Asociația Centrul Diecezan Caritas Iași în colaborare cu partenerii de proiect, Primăria Comunei Preutești și Școala Gimnazială Preutești.
Obiectivul general al proiectului: reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială prin dezvoltarea și implementarea de măsuri integrate: oferirea de servicii sociale (educaționale, consiliere, mediere, formare profesională), medicale (servicii stomatologice, servicii oftalmologice) și socio-medicale (servicii de îngrijire la domiciliu) pentru un număr de 560 persoane din comunitatea marginalizată (non romă) din comuna Preutești, județul Suceava. Cod proiect 115048
Valoarea totală a proiectului este de 16,989,905.36 lei din care 16,902,064.15 lei valoare nerambursabilă UE.
Perioada de derulare a proiectului este: 12 februarie 2018 – 11 februarie 2021.
Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.
Intră acum și în grupul de