Intră acum și în grupul de
Polițiștii de frontieră suceveni au confiscat 12.500 pachete cu țigări, în valoare de peste 146.000 lei, marfă ce urma să fie comercializată pe piața neagră din județul Suceava.
Ei au fost nevoiți să tragă focuri de armă pentru a prinde contrabandiștii ce transportau coletele cu țigări, însă aceștia au reușit să fugă.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ITPF Sighetu Marmației, Iulia Stan, evenimentele au avut loc joi, 30 iulie.
Concret, în jurul orei 18:40, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Brodina au observat în apropierea frontierei de stat, pe direcția localității Ulma, două persoane care se deplasau către interiorul țării, transportând în spate colete voluminoase.
Polițiștii de frontieră au încercat să-i rețină efectuând somațiile legale prin voce, însă contrabandiștii nu s-au supus, au abandonat coletele și au luat-o la fugă. Astfel, polițiștii de frontieră au tras și focuri de armă, însă persoanele au reușit să fugă în Ucraina.
Aceștia au lăsat în urma sa 7.500 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 87.750 lei.
La scurt timp, un alt echipaj al Poliției de Frontieră din cadrul aceluiași sector a observat, pe direcția localității Costileva, mai multe persoane care transportau colete voluminoase dinspre frontieră spre interiorul tării.
Ca și în cazul precedent, poliţiştii de frontieră au acționat pentru reţinerea acestora, însă persoanele au abandonat coletele şi au fugit spre teritoriul ucrainean.
În colete era 5.000 pachete de ţigări în valoare de 58.500 lei.
Sursa citată precizează că în ambele cazuri, ţigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, precum și în vederea depistării tuturor persoanelor implicate în activitatea infracțională.
Intră acum și în grupul de