Intră acum și în grupul de
În urma demersurilor efectuate de către Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Naţional Suceava, ministerul de resort a aprobat pentru Mănăstirea Probota, ce face parte din patrimoniul mondial UNESCO, suma de 750 milioane de lei vechi. „Suma a fost aprobată, aşteptăm să intre banii. Aceştia vor fi folosiţi pentru lucrări de restaurare-conservare a acoperişului, dar şi în interior”, a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, directorul Direcţie pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Naţional Suceava, Daniel Hrenciuc.
Aici este în curs de realizare şi un muzeu, Direcţia pentru Cultură asigurând din veniturile proprii bani pentru vitrinele speciale în care vor fi puse explonatele şi instalaţia de iluminat.
Muzeul Bisericii Probota va cuprinde obiecte de cult foarte vechi, datând din secolul XV până în sec. XVIII, şi cărţi religioase, care aparţin mănăstirii şi sunt păstrate acolo, în lăzi.
„Spaţiul pentru muzeu este mai generos ca la Mănăstirea Dragomirna, sunt două încăperi la parterul mănăstirii şi două la etaj. Se poate face un muzeu extrem de interesant şi valoros, dacă va fi dublat şi de o infrastructură corespunzătoare”, a afirmat la începutul demarării proiectului Daniel Hrenciuc.
Complexul Muzeal Bucovina tocmai a finalizat proiectul viitorului muzeu. Acesta a început conservarea patrimoniului din metal, ceramică, lemn şi textile al Mănăstirii Probota.
Mănăstirea Probota va asigura materialele pentru construcţia viitorului muzeu, iar administraţia judeţeană suceveană va acoperi costurile cu manopera.
În acelaşi timp, pentru a creşte numărul de turişti care vizitează această mănăstire, administraţia judeţeană a demarat un proiect de modernizare pe fonduri europene a drumului judeţean Dolhasca – Probota.
Până în momentul de faţă, au fost finalizate lucrările de modernizare a trei kilometri din acest drum şi au fost reparate toate podurile de pe acest traseu.
Intră acum și în grupul de