Intră acum și în grupul de
Potrivit directorului Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Naţional Suceava, Daniel Hrenciuc, paza monumentelor istorice din judeţ este una precară, două dintre aceasta fiind chiar vandalizate. Se pare că această problemă nu-şi găseşte prea curând rezolvarea, în condiţiile în care Ministerul Culturii a pasat responsabilitatea la Ministerul Administraţiei şi Internelor, promiţând doar o intervenţie pe lângă acesta.
Reamintim că Direcţia pentru Cultură Suceava a propus un amendament la lege solicitând să fie stipulat exact cine asigură plata serviciilor de pază. În acest sens, parlamentarul sucevean Sanda Maria Ardeleanu a făcut şi o interpelare în Parlament, având ca bază de discuţie articolul 6 din Ordonanţa Guvernului 47 din 2000, în care se precizează că paza monumentelor istorice înscrise în Lista patrimoniului Mondial „se asigură fără plată, de către Ministerul de Interne”.
„Dacă paza bisericilor aflate în vecinătatea mănăstirilor din Humor, Moldoviţa, Voroneţ, Probota şi Suceava este asigurată din fonduri proprii ale mănăstirilor, situaţia celorlalte biserici UNESCO, din Arbore şi Pătrăuţi, este extrem de gravă. În lipsa aplicării prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 47/2000, a imposibilităţii asigurării fondurilor necesare angajării personalului de pază, bisericile din Pătrăuţi şi Arbore sunt pradă tentativelor de distrugere”, a arătat Sanda Maria Ardeleanu în interpelarea sa, solicitând ministrului Culturii să dispună măsurile ce se impun pentru aplicarea ordinului menţionat.
Ministerul a răspuns că problema depăşeşte sfera sa de competenţă, dar că va continua demersurile pe lângă Ministerul Administraţiei şi Internelor „pentru găsirea soluţiilor practice de aplicare a amintitei Hotărâri a Guvernului României”.
Intră acum și în grupul de