Intră acum și în grupul de
Un incendiu care a izbucnit, sâmbătă dimineața, într-o gospodărie din Vicovu de Sus din cauza unui scurt circuit electric la instalația improvizată dintr-un adăpost de animale a fost stins de pompierii militari suceveni în circa două ore, fiind salvate două case de locuit.
Potrivit ISU Suceava, pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Vicovu de Sus și ai Detașamentului de Pompieri Rădăuți, împreună cu lucrătoriii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Vicovu de Sus, au intervenit cu patru autospeciale de stingere pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din orașul Vicovu de Sus.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la două anexe gospodărești, cu pericol de propagare la casa de locuit a proprietarului, precum și la o locuință învecinată, aflată la doar un metru distanță de construcțiile cuprinse de flăcări.
În incendiu au ars un adăpost de animale pe o suprafață de aproximativ 65 mp, o magazie pe 35 mp și bunuri din gospodărie și au murit trei cai, o vacă și un porc.
Incendiul a izbucnit din interiorul adăpostului de animale, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit produs la conductori electrici cu improvizații.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime omenești, iar pompierii au salvat cele două case de locuit, cu bunurile aferente, precizează ISU Suceava.
Intră acum și în grupul de