Toate scolile cu sectii de vot vor fi dezinfectate dupa incheierea scrutinului electoral


Intră acum și în grupul de

După încheierea scrutinului electoral, toate şcolile în care au funcţionat centre de votare, vor fi dezinfectate pentru a nu exista niciun pericol de contaminare a elevilor cu virusul gripei noi, a anunţat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava, Petru Carcalete. În privinţa unităţilor şcolare ce au fost închise după ce au fost depistaţi elevi cu virusul AH1N1, Petru Carcalete a precizat că acestea sunt mai sigure ca celelalte, aşa că pot fi organizate acolo centre de votare.

„Şcoala dezinfectată poate fi pusă la dispoziţia oricui la 8 ore după dezinfectare”, a spus şeful IŞJ Suceava, cu referire la Şcoala generală nr. 1 Suceava, închisă în prezent după ce 6 elevi şi doi profesori au fost confirmaţi cu gripă nouă.

Acesta a adăugat că profesorii din şcolile unde se suspendă total activitatea sau doar cursurile la unele clase, aceştia vor fi plătiţi pe perioada respectivă, pentru că „vor fi recuperate orele”.

Petru Carcalete a mai spus că, la solicitarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, conducerea IŞJ a stabilit un plan de asigurare a continuităţii în şcoli, în cazul pandemiei cu virusul AH1N1, care a fost transmis marţi, în fiecare unitate de învăţământ.

Astfel, fiecare unitate şcolară, în funcţie de particularităţile specifice de organizare şi funcţionare, trebuie să aibă în vedere anumite aspecte, cum ar fi stabilirea activităţilor de bază necesare, care nu pot fi întrerupte în şcoli, a activităţilor critice a căror funcţionare este obligatorie şi necesita măsuri speciale de siguranţă, precum şi a activităţilor care pot fi întrerupte pentru o anumita durată de timp.
De asemenea, acestea trebuie să definească funcţiile-cheie care trebuie să existe permanent în şcoală, cele care pot fi suspendate parţial sau total pentru o anumita perioadă de timp şi să stabilească o listă cu persoanele-cheie şi cu înlocuitorii acestora.

Vor fi pregătite ca rezerve şi cadrele didactice pensionare, care vor fi trecute pe o listă, urmând a fi rechemate pentru asigurarea unor funcţii importante sau a unor activităţi de bază.

În perioada respectivă sunt interzise deplasările persoanelor-cheie şi personalului de bază din şcoli.


Intră acum și în grupul de