Salariatii Primariei intra in concedii fara plata (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Hotărârea luată de Guvernul României prin care angajaţii din sistemul bugetar vor trebui să-şi ia 8 zile de concediu fără plată se aplică şi în cadrul primăriei municipiului reşedinţă de judeţ. Ocupantul fotoliului de primar al Sucevei, Ion Lungu, a declarat într-o conferinţă de presă susţinută miercuri că „împreună cu serviciile din cadrul Primăriei am luat hotărârea ca fiecare angajat al instituţiei în frunte cu primarul să-şi ia 4 zile de concediu fără plată pe parcursul lunii noiembrie şi alte 4 zile pe parcursul lunii decembrie”.

Astfel în pontaj, fiecare salariat va opera cu patru zile mai puţin. Lungu a mai spus că mini-concediile vor fi luate de angajaţii fiecărei direcţii prin rotaţie, astfel că activitatea instituţiei nu va fi afectată deloc. Excepţie fac doar angajaţii din sectorul medicinei şcolare aflaţi în subordinea Primăriei şi care în condiţiile actuale nu pot lipsi de la unităţile de învăţământ. Pentru aceştia se va încerca găsirea altei modalităţi de reducere a activităţii.


Intră acum și în grupul de