Poliția Suceava a emis un nou set de reguli pentru bicicliștii suceveni după ce numărul accidentelor grave a crescut vertiginos: În prima parte a anului s-au produs 21 de accidente generate de bicicliști, soldate cu doi morți și 19 grav răniți


Intră acum și în grupul de

Poliția Suceava atrage atenția participanților la traficul sucevean asupra riscului reprezentat de conducerea bicicletelor și mopedelor pe drumurile publice cu neatenție și sub influența alcoolului, astfel de comportamente în trafic putând avea urmări din cele mai grave.

Potrivit IPJ Suceava, în primele șapte luni ale anului 2020, la nivelul județului Suceava s-au produs 21 de accidente rutiere generate de abaterile săvârșite de bicicliști, cu șase mai multe decât în perioada similară a anului trecut. Accidentele au avut ca urmare decesul a două persoane şi rănirea gravă a 19 persoane.

În acest context, polițiștii au organizat o amplă acţiune de prevenire și combatere a evenimentelor rutiere cu implicarea acestor participanți la trafic.

Astfel, s-au purtat discuții cu peste 100 de bicicliști, au fost distribuite veste relectorizante atât  copiilor cât și adulților, fiindu-le prezentate elemente de legislație rutieră specifice dar și pericolele la care se expun prin nerespectarea regulilor rutiere. De la începutul sezonului estival au fost date 148 de sancțiuni bicicliștilor.

Sursa precizează că activitățile au avut scopul de a-i face pe biciclişti să conştientizeze că nerespectarea regulilor de circulaţie şi lipsa echipării regulamentare îi pot transforma cu uşurinţă în victime.

Mai mult, polițiștii au ținut să reamintească câteva sfaturi celor care conduc biciclete sau mopede. Redăm sfaturile IPJ Suceava:

  • Pentru a putea conduce o bicicletă pe drumurile publice, trebuie să aveți vârsta minimă de 14 ani, să cunoașteți regulile de circulație și să fiți echipați corespunzător.
  • Dacă un drum este prevăzut cu o pistă specială destinată circulației bicicletelor, acestea vor fi conduse numai pe pista respectivă.
  • Bicicletele, atunci când circulă pe drumul public, trebuie conduse pe un singur rând.
  • NU traversați carosabilul pe trecerile pentru pietoni PE bicicletă!
  • Pe timpul circulației pe drumurile publice, conducătorii de biciclete sunt obligați să aibă asupra lor actul de identitate.

Se interzice conducătorilor de biciclete:

– să circule pe sectoarele de drum semnalizate cu indicatorul având semnificația „Accesul interzis bicicletelor”;

– să învețe să conducă biciclete pe drumurile intens circulate;

– să circule fără a ține cel puțin o mână pe ghidon și ambele picioare pe pedale;

– să circule în timp ce se află sub influența alcoolului, a produselor ori a substanțelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora;

– să se țină de un vehicul aflat în mers ori să fie remorcat de un alt vehicul sau împins ori tras de o persoană aflată într-un vehicul;

– să transporte o altă persoană, cu excepția copilului până la 7 ani, numai dacă vehiculul are montat în față un suport special, precum și a situației când vehiculul este construit și/sau echipat special pentru transportul altor persoane;

– să circule pe timp de noapte sau când vizibilitatea este redusă, fără să îndeplinească condițiile referitoare la echipare;

– să circule cu defecțiuni tehnice la sistemele de frânare sau cu un vehicul care nu este prevăzut cu avertizor sonor;

– să circule fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent – reflectorizante, de la lăsarea serii până în zorii zilei sau atunci când vizibilitatea este redusă.


Intră acum și în grupul de