Intră acum și în grupul de
Guvernul României a alocat Ministerului Sănătăţii fonduri suplimentare de 8.000.000 lei pentru completarea drepturilor salariale acordate personalului din sistemul sanitar, în lunile noiembrie şi decembrie ale acestui an. Dr. Cristian Anton Irimie, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii i-a informat joi, pe reprezentanţii SANTIAS că, din cele 8.000.000 lei vor fi asigurate drepturile pentru aproximativ 8.000 de angajaţi, bugetari din 55 unităţi direct subordinate MS şi finanţate integral de la bugetul de stat, cum ar fi institutele de sănătate publică, centrele de transfuzii, centrele de transplant, precum şi pentru cele 42 de direcţii de sănătate publice.
De asemenea, oficialul MS a declarat că Legea 392/2009 privind diminuarea cheltuielilor de personal cu 15,5% lunar, până la sfârşitul anului nu prevede excepţii pentru niciun domeniu, ca urmare trebuie aplicată şi în sistemul sanitar.
Dr. Irimie a precizat, însă, că managerii, cu acordul sindicatelor, au flexibilitatea de a identifica soluţiile necesare pentru reducerea cheltuielilor de personal fără a afecta activitatea medicală.
Reamintim că cei 28 de angajaţi ai Centrului de Transfuzii Sangvine (CTS) Suceava sunt nemulţumiţi de măsurile luate de către Ministerul Sănătăţii, prin care au pierdut, din nou, sporurile de unitate, periclitate şi prevenţie, care reprezintă 36% din salariu. „Am primit fluturaşul fără aceste sporuri pentru luna octombrie. Dacă şi în noiembrie şi decembrie ne vor fi tăiate, cu siguranţă vom acţiona în instanţă”, a explicat asistenta şefă a CTS Suceava, Geta Solonariu.
Pe lângă aceste sporuri care le-au fost tăiate, se mai adaugă şi cele patru zile de concediu forţat. În ceea ce priveşte aceste reduceri de cheltuieli, reprezentanţii centrului au spus că, cel mai probabil vom pleca pe rând fiecare în concediu fără plată, pentru că nimănui nu îi convine să muncească fără să fie plătit. „Facem excepţie la livrarea care trebuie făcută non-stop şi unde nu se poate întrerupe activitatea. Oricum, activitatea nu va fi întreruptă, ne vom lua liber prin rotaţie, pentru a asigura necesarul de sânge, însă personalul este insuficient şi avem concedii de odihnă care nu au fost luate”, a explicat directorul centrului Suceava, dr. Maria Pilat.
Intră acum și în grupul de