Un tânăr este cercetat penal, iar altul e la spital după un accident la Dolhasca. Ambii au părăsit locul accidentului fără a anunța Poliția


Intră acum și în grupul de

Polițiștii l-au identificat, duminică, pe un tânăr (19 ani) din satul Gulia care a comis un accident rutier și a fugit de la fața locului.

Accidentul a avut loc în seara de sâmbătă, la Dolhasca. S-a stabilit că șoferul unei Skoda, în timp ce se deplasa pe DJ 208S, pe direcția Dolhasca spre Probota, a pierdut controlul mașinii și a intrat într-un șanț.

Apoi, el a părăsit locul faptei fără încuviințarea organelor de poliție.

Fapta a ieșit la iveală după ce duminică la Spitalul Județean Suceava s-a prezentat un adolescent de 16 ani, care se afla pasager pe bancheta din spate a autoturismului respectiv, și care de asemenea nu a anunțat evenimentul rutier.

El a fost diagnosticat cu „fractură claviculă stânga”. 

Astfel, la scurt timp a fost identificat și conducătorul mașinii, el fiind condus la sediul poliție Dolhasca unde a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ și i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei la Spitalul Mun. Fălticeni. 

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „vătămare corporală din culpă” și „părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție sau a procurorului”.


Intră acum și în grupul de