Intră acum și în grupul de
Direcţia de Sănătate Publică Suceava va face o anchetă privind cazul sireteanului ce a decedat vineri, în drum spre Iaşi. „Aşteptăm rezultatele probelor anatomo-patologice pentru a şti cu exactitate care a fost cauza”, a declarat luni, în cadrul unei conferinţe de presă şeful DSP Suceava, Alexandru Lăzăreanu. Acesta a precizat că bărbatul s-a aflat săptămâna trecută internat în Secţia de boli infecţioase a Spitalului Rădăuţi, cu afecţiuni respiratorii, existând suspiciuni de contaminare cu virusul noii gripe, iar în timpul tratamentului starea sa de sănătate s-a îmbunătăţit.
„Vineri dimineaţă s-a degradat starea de sănătate a acestuia, iar medicii au solicitat ambulanţă pentru a fi dus la Iaşi. În apropiere de Paşcani situaţia s-a înrăutăţit şi mai tare, iar cadrele din ambulanţă au luat hotărârea de a opri la Spitalul din localitate. La Paşcani bărbatul a decedat”, a declarat Alexandru Lăzăreanu, adăugând că trupul bărbatului trebuia lăsat la spitalul Paşcani, la morga unităţii unde a decedat.
Alexandru Lăzărea a mai spus că nu poate oferi mai multe amănunte întrucât, potrivit unui ordin al ministerului, despre cazurile severe şi foarte grave sau decesele soldate în urma gripei noi, lămuriri pot oferi doar cei de la Bucureşti.
Precizăm că Dorin Muha, un bărbat din Siret, a murit, vineri seară, în timp ce era transportat cu un echipaj al Ambulanţei Rădăuţi la Spitalul de Pneumoftiziologie Iaşi, fiind în stare gravă. Bărbatul din Siret fusese internat încă de sâmbăta trecută în Spitalul Rădăuţi, la Secţia de Boli Infrecţioase, cu diagnosticul de insuficienţă respiratorie şi pneumonie, în condiţiile în care pacientul avea şi afecţiuni cardiace şi era obez.
Faptul că bărbatul a decedat în Ambulanţă ar fi impus, conform procedurilor obişnuite, ca acesta să fie lăsat la spitalul cel mai apropiat, adică în spitalul din Paşcani. Cu toate acestea, la insistenţele familiei echipajul ambulanţei a transportat corpul bărbatului decedat înapoi la Spitalul Rădăuţi, deşi Poliţia Paşcani a cerut să rămână în morga din localitate corpul neînsufleţit.
După orele prânzului, prof. dr. Streinu Cercel, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii a transmis printr-un comunicat de presă faptul că prin cazul sireteanului s-a confirmat şi primul deces prin gripă nouă A/H1N1, în ţară.
„Este vorba despre un bărbat de 43 de ani, din Siret, judeţul Suceava care a decedat în data de 20 noiembrie a.c. şi pentru care am primit în cursul acestei dimineţi confirmarea infectării cu virusul gripal A/H1N1, care a şi cauzat decesul acestuia. Bărbatul a fost internat în data de 15 noiembrie a.c. în secţia de boli infecţioase de la Spitalul Municipal Rădăuţi cu simptomatologie moderată. Evoluţia rapidă nefavorabilă a pacientului s-a datorat afecţiunilor asociate pe care acesta le avea- obezitate, diabet zaharat şi hipertensiune arterială. Bolnavul a decedat, în ambulanţă, în timpul transferului către spitalul de boli infecţioase Iaşi, prin stop cardio-respirator. Membrii familiei nu prezintă simptomatologie respiratorie şi au fost informaţi privind măsurile protecţie. De altfel, au şi primit măşti pentru protecţia în timpul ceremoniei de înhumare”, precizează prof. dr. Streinu Cercel.
Intră acum și în grupul de