Intră acum și în grupul de
O suceveancă a ajuns în arestul IPJ Suceava fiind cercetată pentru săvârșirea unei infracțiuni de trafic de influență și a două infracțiuni de înșelăciune.
Metoda de operare a femeii a fost una neobișnuită. Ea a creat mai multe conturi pe o rețea de socializare, prin intermediul unuia din ele pretinzând că este un polițist sucevean. Astfel, femeia a lăsat fără bani mai mulți suceveni creduli. Totodată, se pare că ea e versată în „afaceri” de acest gen, având antecedente penale. Femeia a fost condamnată anterior pentru săvârșirea unor infracțiuni de trafic de influență, comise prin același mod de operare.
800 de euro pentru restituirea unui permis de conducere
În intervalul 03-07 aprilie 2020, femeia și-a creat mai multe conturi de Facebook, care să confere aparența unor persoane reale. Printr-un cont ea și-a asumat o identitate falsă pretinzând că este bărbat și lucrător de poliție la Serviciul Rutier din cadrul IPJ Suceava, iar prin altul pretindea că este lucrătoare de poliție în cadrul aceleiași structuri de poliție, colegă cu primul cont.
Folosind aceste conturi, femeia a manipulat o suceveancă rămasă fără permis în sensul că ar putea să anuleze măsura reținerii permisului în schimbul unei anumite sume. Astfel, după mai multe conversații virtuale, femeia a crezul legenda și a acceptat să achite 800 de euro.
Ulterior, în timp ce suceveanca își aștepta permisul, femeia a contactat-o din nou cu identitatea polițistului, solicitând cu titlul de împrumut 3000 lei. Ea a mințit că mama sa s-ar fi aflat în stare gravă și ar fi necesitat urgent o intervenție medicală costisitoare, la inimă, care urma să fie efectuată la Cluj.
Pentru a întări legenda, femeia a mai creat un cont de Facebook, pretinzând că este prietenă cu polițistul și anunțând că ea caută bani pentru „a-l ajuta” în vederea efectuării operației mamei sale, îndemnând-o să „îl ajute dacă are posibilitatea”. Ca urmare a acestor manopere dolozive, suceveanca a transmis cei 3.000 lei.
Mama disperată a crezut că bebelușul ei va fi operat la Viena
Conform aceluiași scenariu, femeia a mințit o mamă a unui copilaș de două luni, grav bolnav. Ea a mințit precum că vrea să o ajute financiar pentru a ameliora starea de sănătate a bebelușului și pentru a facilita efectuarea unor intervenții medicale în cadrul unei clinici private specializate din Viena, Austria.
Mai mult, femeia a întărit această aparență prin prezentarea unei false adeverințe de „atestare juridică polițist”, apoi prin abordarea persoanei vătămate de pe un alt cont din aplicația Facebook cu alt nume, pretinzând a fi mama polițistului și că va face tot posibilul să o ajute, precum și prin simularea și prezentarea unor conversații pe aplicația Whatsapp cu un pretins medic ori a unui pretins polițist, persoane fictive, care ar fi avut menirea să faciliteze efectuarea intervențiilor medicale asupra bebelușului persoanei vătămate.
Astfel, femeia a solicitat mamei copilului 2.000 lei, iar apoi încă 1.000 euro și 3.000 lei, în intervalul 17.03.2020 – 07.04.2020. Prima sumă a fost solicitată sub pretextul fals de contravaloare pentru intervenția medicală necesară copilului, iar a doua sumă cu titlu de împrumut, sub pretextul fals și mincinos al achitării avansului la un apartament, pretins contractat în mun. Bistrița, unde femeia ar fi urmat să locuiască alături de copil.
Astfel, mama bebelușului a fost păgubită cu 5000 lei și 1000 de euro, din care i-au fost restituite ulterior, doar după izbucnirea unui scandal, sumele de 2000 lei prin transfer bancar și 500 lei și 50 euro în numerar prin intermediul unui complice.
Cercetări
După cum am menționat, femeia a fost reținută în data de 25 august. Tot atunci, echipe coordonate de un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, constituite din lucrători de poliţie din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Județean Anticorupție Suceava, cu sprijinul Serviciului de Acțiuni Speciale Suceava, au efectuat două perchiziții la domiciliile unor persoane fizice.
La aceeași dată, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de femeie. Ee a fost reținută pentru 24 de ore, iar astăzi, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Suceava a fost sesizat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive pentru 30 de zile, propunere care a fost admisă, judecătorul de drepturi şi libertăţi emiţând mandat de arestare.
Cauza este instrumentată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava împreună cu poliţiştii din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Suceava.
Intră acum și în grupul de