Toate accidentele cu victime produse duminică în județul Suceava au implicat bicicliști/motocicliști. Poliția Suceava: Atenție la conducerea bicicletelor, mopedelor și motocicletelor pe drumurile publice!


Intră acum și în grupul de

Toate radarele Poliției sucevene au fost puse, la sfârșitul săptămânii trecute, în funcțiune pe principalele artere din județ.

Astfel, potrivit IPJ Suceava, în cursul zilei de 30 august, nu s-a înregistrat niciun accident rutier cu victime cu implicarea șoferilor de autovehicule. Cu toate acestea, mai multe persoane au ajuns la spital ca urmare a unor evenimente în calitate de bicicliști sau conducători de mopede și motociclete. Astfel, polițiștii atrag încă o dată atenția asupra modului de conducere a bicicletelor și atenționează să nu conduceți astfel de vehicule după ce ați consumat alcool.

FOTO: someseanul.ro

Printre bicicliștii răniți se numără un tânăr (19 ani) din comuna Stroiești. Duminică dimineața, în timp ce se întorcea spre casă pe bicicletă, pe raza localității Stroiești, pe un drum comunal neclasificat, s-a dezechilibrat și a căzut de pe bicicletă. Tânărul a apelat-o telefonic pe sora sa, care s-a deplasat la locul cu pricina și l-a condus la domiciliu. Apoi, tânăril a fost dus la spital. De asemenea, el a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Un al caz asemănător a avut loc după amiază. Un bărbat (61 ani) din Câmpulung Moldovenesc, a condus motocicleta pe DN 17 – în afara localităţii Poiana Stampei, iar într-o curbă periculoasă la stânga, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a căzut pe asfalt. Bărbatul a fost rănit și transportat la spital.

Ulterior, un alt accident a avut loc pe DJ 178, de pe raza com. Volovăț. Ca și în primul caz, un biciclist (44 ani) din com. Marginea s-a dezechilibrat și a căzut pe partea carosabilă. Bărbatul a suferit răni serioase și a fost transportat la Spitalul mun. Rădăuți.

În seara aceleași zile, un brașovean (54 ani), în timp ce conducea imprudent bicicleta pe str. Larga din com. Mănăstirea Humorului, fiind sub influența băuturilor alcoolice, s-a dezechilibrat, a pierdut controlul asupra direcţiei şi a căzut pe partea carosabilă.

Bărbatul a suferit răni ușoare. Testarea lui cu aparatul etilotest a arătat un rezultat de 13 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De menționat că în toate cele patru cazuri descrise, polițiștii au întocmit dosare penale privind „vătămarea corporală din culpă”.


Intră acum și în grupul de