Intră acum și în grupul de
Un bărbat (59 ani) din comuna Bosanci a ajuns, miercuri, la UPU Suceava după ce a suferit un accident de muncă.
Bărbatul a relatat că, în cursul zilei menționate, s-a deplasat în zona deal a comunei cu mașina de gunoi, care aparține primăriei pentru a colecta gunoiul. În momentul în care a încercat să ridice un buncăr, el și-a prins un deget de la mâna stângă între ghiara colectoare și buncărul de gunoi, suferind leziuni.
La spital, bărbatul a fost diagnosticat cu „plagă deget 3 mâna stângă”.
De menționat că el este angajat al Primăriei Bosanci ca șofer pe mașina de pompieri. Bărbatul a mai relatat că a avut unele discuții în contradictoriu cu primarul comunei Bosanci din cauza faptului că a refuzat inițial să meargă cu mașina de gunoi pentru colectare deoarece el este angajat ca șofer pe mașina de pompieri, însă din dispoziția acestuia s-a conformat.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de ”vătămare corporală din culpă”, ”neluarea masurilor legale de securitate si sănătate în muncă” și ”nerespectarea masurilor legale de securitate și sănătate în muncă”.
Intră acum și în grupul de