Intră acum și în grupul de
Un grav accident rutier a avut loc noaptea trecută la intrarea în municipiul Rădăuți. În total, cinci mașini au fost implicate, iar trei persoane au fost rănite. Pe lângă asta, după impact, mai multe persoane au rămas încarcerate, fiind extrase de echipajele SMURD.
Concret, accidentul s-a produs duminică, în jurul orelor 23:50.
Atunci, un bărbat (32 ani, din comuna Marginea), fiind la volanul unui Mercedes, conducea pe DN 2H, înspre Rădăuți. În momentul în care a ajuns pe raza localității Bădeuți, într-o curbă ușoară la dreapta, el a intrat în depășirea unui alt autoturism marca Mercedes, condus de un tânăr (24 ani, din Rădăuți).
În același timp, din sens opus circula autoturismul marca Audi, condus de către un bărbat (58 ani) din comuna Grănicești. Astfel, în momentul efectuării depășirii, primul șofer a acroșat autoturismul marca Audi, adică cel care circula din sens opus, dar și autoturismul Mercedes pe care îl depășea.
După impact, șoferul din Marginea a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a acroșat cu partea laterală dreapta încă un autoturism, marca BMW, condus de un tânăr (22 ani, din orașul Cajvana), care circula în fața sa, pe aceeași direcție de mers.
Totodată, din impactul cu autoturismul BMW, el a intrat în coliziune cu încă un autoturism, marca Mitsubishi, condus regulamentar din sens opus de către o femeie (37 de ani) din comuna Dumbrăveni.
În urma accidentului cu cele cinci autoturisme implicate, au fost rănite trei persoane, respectiv șoferul de 32 de ani, femeie de 37 de ani și in pasager în același autoturism.
Mai mult decât atât, persoanele enumerate au rămas încarcerate, fiind extrase din autoturisme de către echipajele SMURD și transportate cu ambulanțele la Spitalul Municipal Rădăuți, unde li s-au acordat îngrijiri medicale.
Pe lângă asta, toți conducătorii auto implicați au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, după care le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
De menționat că în cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „Vătămare corporală din culpă”.
Intră acum și în grupul de