Intră acum și în grupul de
Pompierii militari ai Detașamentului de Pompieri Câmpulung Moldovenesc și ai Gărzii de Intervenție Gura Humorului, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Frumosu, au intervenit, miercuri, timp de trei ore, cu cinci autospeciale de stingere și un echipaj SMURD, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit în localitatea Vama.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, lt. Alin Găleată, focul s-a inițiat dintr-o magazie din lemn, a unei gospodării, cel mai probabil din cauza efectului termic al curentului electric, generat de un conductor electric defect.
De aici, incendiul s-a propagat la alte două construcții anexe și la acoperișul și mansarda casei de locuit, precum și la o construcție din gospodăria învecinată.
În incendiu au ars acoperișul și mansarda casei de locuit, acoperișul celor două anexe gospodărești și magazia din lemn.
Totodată, s-au degradat tencuieli și zugrăveli interioare și exterioare, elemente de tâmplărie, obiecte de mobilier și alte bunuri.
La gospodăria învecinată, a ars, pe 10 mp, acoperișul unei bucătării de vară, pe aceeași suprafață fiind afectată și izolația exterioară a unuia dintre pereții construcției.
Pe timpul intervenției, pompierii paramedici SMURD au acordat primul ajutor medical pentru două persoane. Prima, o femeie de 20 de ani, care a suferit un atac de panică, iar a doua, un bărbat de 26 de ani, care a suferit arsuri minore la nivelul unui braț.
Ulterior, după ce au primit îngrijiri medicale, cele două persoane au refuzat transportul la spital.
Prin intervenția lor pompierii au salvat restul casei de locuit și gospodăria învecinată, cu bunurile aferente.
Intră acum și în grupul de