Trafic reluat la intrare în Salcea după ce DN 29 fusese blocat de un stâlp rupt în urma unui accident


Intră acum și în grupul de

Traficul din localitatea suceveană Salcea a fost blocat temporar, joi dimineața, după producerea unui accident rutier, a informat Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași.

Potrivit sursei citate, pe DN 29, la intrare în localitate s-a produs un accident rutier în urma căruia a fost rupt un stâlp de electricitate, care apoi s-a prăbușit pe carosabil, blocând în totalitate traficul rutier.

Ulterior, traficul a fost reluat pe un sens, iar cu puțin timp în urmă și în totalitate.

Cauza preliminară a accidentului, soldat cu rănirea unei persoane – șoferul autovehiculului a adormit la volan, mai menționează DRDP Iași.


Intră acum și în grupul de